De trei luni consecutiv, inflaţia în zona euro s-a menţinut în teritoriul negativ în octombrie

Foto: monitorulcj.ro
0 0

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut pentru trei luni consecutiv la minus, iar în octombrie cu 0,3%, comparativ cu luna precedentă, arată datele preliminare publicate vineri, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Iar ca o consecinţă a diminuării carerii, rata anuală a inflaţiei în zona euro este pentru a treia lună consecutiv în teritoriul negativ, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază analiştii.

Dacă inflaţia a fost stabilă în octombrie se explică în principal, prin faptul că preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2% (faţă de 1,8% în septembrie), în timp ce preţurile la energie au înregistrat o scădere de 8,4% (faţă de un declin de 8,2% în septembrie).

Luna aceasta, datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 0,4% în octombrie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a menţinut la 0,2%.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 18 noiembrie.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x