Declaraţie comună adoptată în cadrul reuniunii cvadrilaterale România – Bulgaria – Grecia – Serbia

Premierul Viorica Dăncilă, premierul Bulgariei, Boyko Borissov, premierul Greciei, Alexis Tspiras, şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, au semnat vineri o declaraţie comună care a fost adoptată în cadrul reuniunii cvadrilaterale de vineri, de la Palatul Snagov.

Potrivit documentului remis AGERPRES de Guvern, cele patru ţări declară că sunt de acord că procesul de extindere, o prioritate proeminentă a Preşedinţiei române a Consiliului UE, ca şi a Preşedinţiilor anterioare ale Bulgariei şi Greciei, rămâne o oportunitate de a demonstra, încă o dată, puterea de transformare a UE, într-o perioadă în care Uniunea se confruntă cu provocări dificile.

"În ceea ce priveşte procesul de extindere, progresul pe calea europeană este un proces obiectiv şi bazat pe merite proprii, care depinde de rezultatele concrete obţinute de fiecare stat în parte, cu o prioritate absolută pentru statul de drept, justiţie şi drepturile fundamentale, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi dreptul la proprietate privată. Decişi că, la un an de la publicarea Pachetului Extindere din 2018, care a reiterat angajamentul sporit al UE pentru Balcanii de Vest şi o perspectivă credibilă de extindere, eforturile noastre comune se concentrează pe transformarea anului 2019 într-unul al rezultatelor concrete, în conformitate cu angajamentele asumate şi cu principiul meritelor proprii. O Europă puternică, unită şi coezivă este în interesul statelor membre actuale şi viitoare. În dezbaterea curentă privind viitorul Uniunii, susţinem o perspectivă constructivă, orientată spre viitor şi un angajament continuu faţă de procesul de extindere", se arată în declaraţie.

Aceasta mai menţionează că viitorul Europei şi obiectivul de a consolida rolul UE ca actor global sunt strâns legate de capacitatea UE de a promova stabilitatea şi prosperitatea în vecinătatea sa imediată.

"Salutăm…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata