Declaraţie politică în cadrul Parteneriatului Strategic, semnată de Iohannis şi Macron; Franţa continuă să sprijine aderarea României la Schengen

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său francez, Emmanuel Macron, au semnat, marţi, la Palatul Elysee, o declaraţie politică în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.

În document se stipulează că România şi Franţa vor defini împreună şi vor pune în aplicare o nouă foaie de parcurs privind dezvoltarea politicilor de interes comun pentru următorii patru ani.

În privinţa cooperării în cadrul Uniunii Europene, se arată că Franţa va acorda întregul sprijin României pe parcursul preşedinţiei Consiliului UE.

"Cele două ţări se angajează să-şi intensifice dialogul în domeniul afacerilor europene, atât pe plan bilateral, cât şi cu alţi parteneri europeni, în special în formatul trilateral România – Franţa – Germania", se menţionează în document.

În declaraţie se precizează că cele două ţări vor continua să se consulte în legătură cu consolidarea spaţiului Schengen, iar Franţa va continua să sprijine eforturile României în vederea aderării la zona de circulaţie liberă.

Documentul face referire şi la cooperarea cu ţările Parteneriatului Estic şi din Vecinătatea Sudică. Astfel, România şi Franţa arată că vor continua să acţioneze în favoarea procesului de reforme interne şi a consolidării rezilienţei acestor ţări în faţa ameninţărilor interne şi externe şi că o atenţie deosebită va fi acordată racordării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În declaraţie se prevede că România şi Franţa vor sprijini cooperarea descentralizată, aprofundarea cooperării economice, consolidarea acţiunilor de cooperare în materie de inovare, dezvoltarea cooperării în domeniul producţiei, transportului şi eficienţei energetice, exploatării civile a energiei nucleare, cât şi în domeniul cultural şi educativ.

În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul apărării, securităţii şi pe plan…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata