Deutsche Telekom pregăteşte vânzarea subsidiarei din Olanda

De Jurnalul Național Afaceri Companii Investiții 137 citiri
2 min citire




În prezent cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, Deutsche Telekom AG, pregăteşte vânzarea subsidiarei sale din Olanda, T-Mobile Netherlands, a anunţat luni publicaţia financiară olandeză Financieele Dagblad, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

În acest fel, Deutsche Telekom caută să vândă operatorul de telefonie mobilă către investitori cu capital privat, într-o tranzacţie evaluată între patru şi cinci miliarde de euro (4,9 – 6,1 miliarde de dolari). Însă vânzarea către unul dintre ceilalţi doi operatori de telecomunicaţii din Olanda, KPN şi VodafoneZiggo, ar fi imposibilă, din cauza temerilor privind concurenţa, adaugă sursele.

De altfel, Deutsche Telekom nu a avut succes în 2015 când a încercat să vândă T-Mobile Netherlands, însă de atunci operaţiunile sale din Olanda au înregistrat o creştere semnificativă, după achiziţionarea în 2018 a subsidiarei olandeze a companiei Tele2 din Suedia.

În acest context, oficialii T-Mobile Netherlands nu au dorit să comenteze informaţia iar cei ai Deutsche Telekom nu au putut fi contactaţi imediat pentru declaraţii.

Actual Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, dar şi în Marea Britanie. De asemenea, Deutsche Telecom este acţionarul majoritar al companiei elene Hellenic Telecommunications Organization (OTE), cu o participaţie de 46%.