# Diana Buzoianu vrea pedepsirea hărțuirii sexuale chiar și pentru o singură faptă > Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a depus un proiect de lege care elimină condiția relației de muncă și pedepsește hărțuirea sexuală chiar și pentru o singură faptă. Publicat: 26 martie 2026, 15:31 · Autor: Oana Ionescu · Categorie: [Politică](https://jurnalulnational.ro/stiri/politica/index.html.md) · Pagina web: https://jurnalulnational.ro/diana-buzoianu-vrea-pedepsirea-hartuirii-sexuale-chiar-si-pentru-o-singura-fapta/ · Publicație: Jurnalul Național ![hărțuire sexuală](https://jurnalulnational.ro/wp-content/uploads/2026/03/hartuire-sexuala-1774531872-1024x576.webp) Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a depus astăzi în Parlament un proiect de lege care vizează o modificare importantă a Codului Penal. Inițiativa deputatei USR propune ca hărțuirea sexuală să fie incriminată și în afara relațiilor de muncă. Mai mult, fapta ar putea fi sancționată chiar dacă nu este repetată, ci comisă o singură dată, în anumite condiții agravante. ## Legea actuală, depășită de realitate În prezent, Codul Penal este foarte specific. Hărțuirea sexuală este definită drept „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare”. E drept că, la prima vedere, pare acoperitor. Numai că realitatea socială arată că lucrurile stau puțin diferit. Comportamentele abuzive apar în nenumărate contexte, dincolo de ușa biroului. Vorbim despre relații de prestări servicii, despre mediul educațional, despre interacțiuni online sau, pur și simplu, în spațiul public. Diana Buzoianu subliniază tocmai acest neajuns al legislației. „Infracţiunea de hărţuire sexuală nu mai reflectă, aşa cum este ea definită în Codul penal, realităţile din societatea contemporană şi formele moderne prin care comportamentele abuzive se pot manifesta”, arată ministrul. ## O singură faptă, suficient pentru dosar penal Poate cea mai importantă modificare propusă este renunțarea la caracterul repetat al faptei în anumite situații. Cum vine asta? Proiectul extinde răspunderea penală și pentru o singură pretindere de favoruri sexuale, dacă s-a folosit orice formă de presiune care să producă victimei o stare de temere. Și nu oricum, ci în contexte unde există un dezechilibru clar de putere. Proiectul de lege enumeră punctual aceste situații: - victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; - fapta a fost comisă de către un membru al familiei sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima; - victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui handicap fizic sau psihic, sarcinii sau unei situaţii de dependenţă; - fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. V-ați gândit vreodată de ce o studentă ar trebui să îndure un abuz repetat din partea unui profesor pentru ca fapta să fie, în sfârșit, pedepsită? ## „Femeile și fetele din România trebuie să fie în siguranță” Diana Buzoianu a explicat pe larg raționamentul din spatele demersului său, subliniind că legea trebuie să ofere protecție reală, nu doar pe hârtie. Iar întrebările pe care le ridică sunt de bun simț. „Femeile şi fetele din România trebuie să fie în siguranţă. Hărţuirea sexuală este o infracţiune care, astăzi, e legată de existenţa unei relaţii de muncă şi care trebuie să fie repetată pentru a fi sancţionată. Dar de ce acceptăm aceste condiţii ca fiind naturale? Dacă o femeie e hărţuită de cineva cu care nu are relaţii de muncă, de ce e mai puţin gravă fapta? Dacă hărţuirea e realizată cu presiune, iar victima e, de exemplu, studenta abuzatorului, de ce considerăm normal ca fapta să fie pedepsită doar dacă e repetată, când acolo e clar o disproporţie uriaşă de putere? De ce nu e sancţionată direct? Aceste întrebări au un răspuns clar: e nevoie de îmbunătăţirea legii”, a declarat ministrul Mediului. Un detaliu important este sprijinul pe care l-a primit inițiativa. „Asta vom face şi mă bucur că au venit alături de mine, în acest demers, reprezentante de la celelalte partide proeuropene. Asta ne arată că legile privind drepturile femeilor pot să unească transpartinic”, a adăugat Buzoianu. O uniune rară în politica românească. ## Cum se schimbă, concret, Codul Penal modificarea principală elimină sintagma „în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare”. Noua definiție propusă pentru hărțuirea sexuală devine: „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare”. Dar asta nu înseamnă că hărțuirea la locul de muncă este tratată cu mai multă lejeritate. Ba chiar dimpotrivă. Proiectul USR introduce o circumstanță agravantă. Dacă fapta este comisă, totuși, în cadrul unei relații de muncă sau a uneia similare (cum ar fi cea dintre un profesor și un student), limitele de pedeapsă urmează să se majoreze cu jumătate.