Dintre ţările UE, în România majoritatea populaţiei trăieşte la case

De Jurnalul Național 210 citiri
2 min citire

În contextul social actual, aproape jumătate (46%) din populaţia Uniunii Europene trăia în apartamente, în anul 2019, în timp ce puţin peste o treime (35%) trăia în case detaşate şi aproape o cincime (19%) trăia în case semi-detaşate sau terasate, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Actual, apartamentele sunt cel mai obişnuit tip de locuinţă în 14 state membre, în special în Letonia (unde 66% din locuitori trăiesc în apartamente), Spania (65%) şi Estonia (61%).

În contrast, mai mult de două treimi dintre locuitori trăiesc în case decomandate în Croaţia (68%), urmată de Slovenia (66%), Ungaria şi România (ambele cu 65%).

Doar Olanda şi Irlanda sunt singurele state membre UE unde mai mult de jumătate din locuitori trăiau în 2019 în case semi-detaşate.

În ceea ce priveşte raportul dintre proprietari şi chiriaşi, România avea în 2019 cel mai mare procent de persoane care trăiau în casa sau apartamentul pe care îl deţin (96%), urmată de Ungaria (92%), Slovacia (91%) şi Lituania (90%). La polul opus, se află Austria şi Germania unde 55% respectiv 51% dintre locuitori trăiau în casa sau apartamentul pe care îl deţineau în proprietate. La nivelul UE, în 2019, şapte din zece persoane trăiau în casa sau apartamentul pe care îl deţineau în proprietate.

Însă o analiză mai atentă arată că 44,8% din populaţia UE trăia în 2019 într-o locuinţă în proprietate fără un credit imobiliar neachitat. În România, Croaţia şi Bulgaria ponderea era mai mare de 80%, în timp ce în multe state membre din vest şi nord ponderea este mult mai mică, variind între 8,5% în Olanda şi 37,4% în Irlanda.




Cât costă parcările în București. Ce amenzi sunt pentru cele marcate cu albastru

Cât costă parcările în București. Parcarea rămâne o problemă majoră pentru șoferii din București. Cu peste 1,8 milioane de vehicule [...]

Cardurile de energie 2025. Cum și când va fi oferit ajutorul de la stat

Cardurile de energie vor continua să fie distribuite și în acest an. Sebastian Burduja a anunțat că Guvernul va păstra [...]

Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]