Disneyland din Hong Kong se redeschide pe 18 iunie

După ce pandemia de coronavirus l-a obligat să îşi închidă porţile la sfârşitul lunii ianuarie,  reprezentanţii Disneyland Hong Kong au anunţat luni, că acest parc tematic se va redeschide pe 18 iunie, pentru un număr limitat de vizitatori şi cu măsuri sanitare sporite, informează Reuters.

Acest oraş a raportat recent doar câteva cazuri de infectare cu noul coronavirus, astfel fiind sub administraţie chineză, în timp ce bilanţul său total este de 1.110 infectări şi patru decese.

Cele mai multe dintre magazinele şi spaţiile alimentare din interiorul parcului îşi vor relua activităţile „la o capacitate controlată”, iar măsurile de distanţare socială vor fi implementate la nivelul cozilor, în faţa restaurantelor şi a altor facilităţi. Serviciile hoteliere îşi vor relua şi ele gradual activitatea.

Operaţiunile de dezinfectare vor fi realizate cu o frecvenţă mai mare şi distribuitoare de gel sanitar vor fi amplasate în diverse spaţii pentru vizitatori, care vor trebui să se supună unor măsurători ale temperaturii corporale şi să poarte măşti de protecţie. O declaraţie sanitară va fi necesară în cadrul procedurii de rezervare.

Parcul Disneyland din Hong Kong este deţinut de un joint-venture, HongKong International Theme Parks Ltd, în care guvernul local deţine 53% din acţiuni, iar compania americană Walt Disney deţine restul de acţiuni.

Dar si Ocean Park, celălalt parc tematic din Hong Kong, s-a redeschis sâmbătă, după ce legislativul local a aprobat luna trecută un plan de salvare de 696,7 milioane de dolari pentru a menţine operaţional acest stabiliment pentru încă un an.

Parcul Disneyland din Shanghai s-a redeschis pentru vizitatori în luna mai.

Deşi multe dintre restricţiile asociate noului coronavirus au fost ridicate gradual, graniţele din Hong Kong rămân aproape complet închise, iar adunările publice sunt limitate la opt persoane.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata