Dragnea ironizează prezenţa lui Iohannis la şedinţa de Guvern: „Eu nu îl primeam în curte, fiecare om are dreptul să se facă de râs”

0 95

Liderul PSD Liviu Dragnea a ironizat, joi, prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la şedinţa de Guvern.

„Eu nu îl primeam în curte”, a spus Liviu Dragnea, arătând că el se bazează pe Constituţie când spune acest lucru

„Fiecare om din România are dreptul să se facă de râs. Cu toate că mă certați că am îndrăznit să spun asta, în viziunea mea s-a făcut de râs. Nu avea ce să caute acolo. (…) A fost doar să citească ce i s-a scris de la Administrația Prezidențială, să facă poze și să plece, dincolo de declarațiile războinice de zilele trecute în care spunea că poate bloca o OUG dată de Guvern. Președintele nu poate opri o OUG. (…) Doamna Dăncilă este premierul României validată de Parlament”, a declarat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea s-a întrebat  dacă şeful statului le-a zis ceva despre apărare sau despre politică externă.

„Ai tupeul să te autoinviţi, la un guvern pe care tu îl blochezi, de luni de zile, spune că aşteaptă ca Guvernul să pice, a aşteptat să vadă ce fac războinicii în Parlament, a spus ceva despre apărare? I-a spus vreodată premierului ce spune la Consiliul European? Preşedinţia Consiliului UE va fi exercitată şase luni de premierul Dăncilă, care nu merge la Consiliul European”, a spus Dragnea, arătând că preşedintele Iohannis ar trebui să o lase pe Viorica Dăncilă să meargă la şedinţele Consiliului European.

„Vrea să arate că contează, dar nu contează”, a mai spus preşedintele PSD.

Post-ul Dragnea ironizează prezenţa lui Iohannis la şedinţa de Guvern: „Eu nu îl primeam în curte, fiecare om are dreptul să se facă de râs” apare prima dată în Libertatea.ro.

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x