Dragnea: Un refuz al lui Iohannis privind numirea Olguţei Vasilescu la Dezvoltare Regională ar fi o încălcare flagrantă a Constituţiei

0

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului, că un refuz al şefului statului în ceea ce priveşte numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ar fi o "încălcare flagrantă" a Constituţiei şi a deciziei CCR.

"Ne-am obişnuit cu domnul Iohannis să fie în stare să facă orice. Dincolo de Constituţie, dincolo de lege. Deci, orice e posibil. Dar ar fi o încălcare flagrantă a Constituţiei şi a deciziei Curţii Constituţionale. (…) În cazul în care refuză, o să acţionăm constituţional. Dar, dacă se va întâmpla asta, o să ne sfătuim", a spus el.

Întrebat dacă PSD are şi un plan B în cazul unui astfel de refuz, Dragnea a replicat că "în situaţia din România tot timpul avem cel puţin încă două planuri".

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa că preşedintele va semna decretele privind numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Mircea Drăghici pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

"Eu sper ca domnul preşedinte să facă aceste numiri. Să nu uităm că am intrat în linie dreaptă pentru preluarea şi exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Astăzi am avut o primă întâlnire, o întâlnire premergătoare preluării Preşedinţiei. Eu cred că în acest moment nu ne putem juca cu deciziile pe care le luăm. Ni s-a cerut să fim conştienţi că avem o mare responsabilitate, eu sper să luăm în calcul cu toţii acest lucru şi ca domnul preşedinte să facă aceste nominalizări, având în vedere faptul că în scurt timp trebuie cu toţi membrii Cabinetului să mergem la Bruxelles să ne întâlnim cu Colegiul Comisarilor", a susţinut ea.

Prim-ministrul a spus că nu va retrimite preşedintelui deciziile de revocare din funcţie a lui Paul Stănescu, vicepremier şi…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata