După gospel şi rap, Kanye West trece la operă

Rapperul american Kanye West a anunţat că îşi va lărgi repertoriul abordând un nou gen muzical şi anume opera, odată cu punerea în scenă a unei producţii intitulate ”Nebuchadnezzar”, care va fi prezentată la Los Angeles pe 24 noiembrie, potrivit AFP.

Reprezentanţii Hollywood Bowl, sala în care se va desfăşura evenimentul, au anunţat că biletele vor fi puse în vânzare luni.

Kanye West a publicat pe Twitter în acest weekend o imagine care anunţă noua producţie, pe afişul căreia se află corul ”Sunday Service”, alături de care artistul susţine slujbe religoase muzicale.

Opera va fi regizată de artista italiană Vanessa Beecroft, fosta parteneră de afaceri a lui Kanye West în cadrul mărcii sale Yeezy.

Titlul operei face referire la Nabucodonosor, rege al Babilonului, cu care Kanye West s-a comparat într-un interviu recent spunând că, asemenea lui, acest rege antic suferea de tulburare bipolară.

”Nabucodonosor a fost diagnosticat cu tulburare bipolară şi a rămas rege”, a declarat pentru Apple Music rapperul american care s-a proclamat recent „cel mai mare artist în viaţă”.

Pentru unii dintre comentatori, această etapă religioasă pe care o experimentează artistul, manifestată prin realizarea acestei opere, dar şi prin cel mai recent album, ”Jesus is King”, ar fi profund legată de lupta sa cu bipolaritatea.

Deşi Biblia nu face niciodată o referire directă la bipolaritatea regelui Nabucodonosor, Cartea lui Daniel evocă o perioadă în care acesta suferă de probleme mintale şi de vise agitate.

Sursa foto: bbc.com

Sursa – Glow Magazin.

Sursa Glow Magazin

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata