Educaţia timpurie va fi introdusă în învăţământul obligatoriu

De Jurnalul Național Politică 75 citiri
2 min citire




Deputatul UDMR Szabó Ödön a declarat marţi, în bilanţul său, că începând cu toamna anului 2020, educaţia timpurie, din creşe şi grădiniţe, va fi introdusă, treptat, în învăţământul obligatoriu, cu extinderea finanţării per capita şi la nivelul comunităţilor rurale.

„Anul trecut, Comisia Europeană a recomandat tuturor ţărilor membre de a pune un accent mai mare pe educaţia timpurie. Un studiu al UNICEF arată că orice dolar investit în educaţia timpurie aduce ulterior şapte dolari în plus pentru fiecare persoană. Iniţiativa mea legislativă a ajuns lege, cu un calendar progresiv de introducere a învăţământului obligatoriu în zona educaţiei timpurii. Anume, începând din toamna anului 2020, grupa mare de la grădiniţă va fi încadrată în învăţământul obligatoriu; grupa mijlocie, până în 2023 şi grupa mică, până în 2030. Deci este o introducere progresivă în învăţământul obligatoriu a copiilor între 3-6 ani”, a declarat marţi, în conferinţă de presă, deputatul Szabó Ödön.

El a menţionat că, dacă în anii 1990, erau peste 60.000 de locuri în creşe, azi mai sunt doar circa 10.000 de locuri, România fiind pe ultimul loc în Europa la numărul copiilor înscrişi în creşe şi al ofertei acestor instituţii.

Iniţiativa sa legislativă rezolvă şi alte două probleme: aduce în sistemul de învăţământ educatorul puericultor şi introduce bona în legislaţia învăţământului. De asemenea, noile prevederi legislative deschid perspectiva finanţării extinse a învăţământului antepreşcolar şi la nivelul comunităţilor rurale.

„Finanţarea per capita a fost extinsă inclusiv pentru învăţământul antepreşcolar. Legea a intrat în vigoare, este adevărat, trebuie să recunosc, că a fost prorogat termenul pentru finanţarea antepreşcolară per capita cu doi ani, de către guvernul anterior. Eu sper ca, în acest an, să aducem această finanţare începând din toamna…

Sursa News 24