Emil Barbu Popescu, Ion Marin şi Elise Stan, decoraţi de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, luni, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe profesorul dr. arhitect Emil Barbu Popescu, maestrul Ion Marin şi realizatoarea TV Elise Stan, context în care a afirmat că artiştii şi operele lor oferă poporului român oportunitatea de a se prezenta demn lumii.

"Mâine este Ziua Culturii Naţionale, când îi celebrăm pe cei care dau strălucire artelor. Dar sărbătoarea culturii este, de fapt, în fiecare zi în care preţuim libertatea şi diversitatea, două valori cardinale care în cultură îşi găsesc cele mai expresive manifestări şi ne desăvârşesc umanitatea. Sărbătoarea culturii este în fiecare zi în care în teatre, săli de concerte, în librării sau expoziţii ne regăsim în operele de artă şi în bucuria împărtăşirii lor cu celălalt. An de an, pe 15 ianuarie îi cinstim pe toţi artiştii care fac posibilă această sublimă legătură dintre oameni, care depăşeşte orice graniţă şi se transmite peste generaţii. (…) Chiar dacă îşi găseşte inspiraţia în identităţi şi diversitate, cultura este cea care ne apropie. Artiştii şi operele lor oferă poporului nostru oportunitatea de a se prezenta demn lumii, într-un dialog benefic atât României, cât şi civilizaţiei universale", a declarat preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că Elise Stan, Emil Barbu Popescu şi Ion Marin sunt repere ale performanţei în domeniile lor.

"Sunteţi dedicaţi transmiterii patrimoniului cultural – la a cărui păstrare şi dezvoltare contribuiţi – către tineri, elevi şi studenţi. Cultura română va beneficia de formarea noilor generaţii tot atât de mult cât va fi şi depozitara realizărilor dumneavoastră în muzică şi în arhitectură. Înmânându-vă înaltele distincţii ale statului român, subliniez, o dată în plus, responsabilitatea pe care v-aţi asumat-o pentru a clădi în societate respectul pentru valori, pentru…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata