Opel va renunţa în Europa la producţia de motoare cu combustie internă până în 2028

De Jurnalul Național Auto Investiții 92 citiri
3 min citire




Până în anul 2028, producătorul auto german Opel va renunţa în Europa la producţia de motoare cu combustie internă, fiind unul dintre cele mai ambiţioase obiective ecologice în trecerea accelerată la vehicule electrice, transmite AFP.

De altfel, toţi producătorii auto, din întreaga lume se grăbesc să facă tranziţia de la modele echipate cu motoare cu combustie internă la modele complet electrice, în contextul presiunilor venite din unele regiuni precum Europa şi China pentru reducerea emisiilor poluante ale vehiculelor.

Comparativ, în rândul brandurilor tradiţionale doar Jaguar a anunţat ţinte mai ambiţioase decât Opel, obiectivul acestuia fiind să producă maşini exclusiv electrice până în 2025.

Audi, subsidiara Volkswagen, intenţionează să renunţe la fabricarea de motoare cu combustie internă până în 2033, iar grupul suedez Volvo până în 2030.

Opel este deţinut de Stellantis, al patrulea producător auto global, rezultat în urma fuziunii dintre grupului francez PSA şi compania italo-americană Fiat-Chrysler. În ultimii ani, Opel şi-a redus gama de modele pentru a se concentra pe vehiculele electrice.

În acest context, directorul general al Opel, Michael Lohscheller, a informat că vor fi lansate pe piaţa chineză vehicule electrice. Pentru îmbunătăţirea imaginii, Opel va lansa de asemenea o versiune electrică a modelului sport Manta „până la mijlocul deceniului”, a precizat Lohscheller. Decizia face parte din ofensiva Stellantis de a depăşi Tesla şi Volkswagen pe segmentul vehiculelor electrice.

Concret, Joi directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, a anunţat că firma va investi peste 30 de miliarde de euro până în 2025 pentru electrificarea întregii sale game de vehicule. Această strategie va fi sprijinită de cinci fabrici de baterii pentru vehiculele electrice amplasate în Europa şi America de Nord.

Din punct de vedere auto, săptămâna trecută şi Renault a anunţat că 90% din modelele mărcii sale principale vor fi complet electrice în 2030, în condiţiile în care anterior în acest obiectiv erau incluse şi modelele hibride. De asemenea, grupul auto german Volkswagen se aşteaptă ca vehiculele complet electrice să fie responsabile pentru 55% din vânzările sale totale în Europa în 2030.

TAGGED: , ,