Parteneriat CONAF-FPPG-Şcoala Laude-Reut pentru introducerea antreprenoriatului ca materie de studiu obligatorie în programa şcolară

De Jurnalul Național Economie 66 citiri
3 min citire




Complexul Educaţional Laude-Reut a semnat un Acord de parteneriat împreună cu Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi cu Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze (FPPG) prin care se introduc în curricula şcolară ore de antreprenoriat ca materie de studiu obligatorie începând de anul viitor, se menţionează într-un comunicat al CONAF remis vineri.

Demersul face parte dintr-un proiect amplu al CONAF şi FPPG, agreat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, prin care, începând cu 2020, se vor introduce, ca materie opţională, orele de antreprenoriat în şcolile de stat.

Demersul Complexului Educaţional Laude-Reut reprezintă prima măsură concretă promovată de mediul privat prin care se susţine dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în rândul tinerilor prin modalităţi noi şi creative de predare şi învăţare începând din şcoala gimnazială şi continuând cu învăţământul superior, se menţionează în comunicatul CONAF.

Preşedintele CONAF, Cristina Chiriac, a apreciat că iniţiativa şcolii Laude-Reut oferă un exemplu celorlalte şcoli.

„Iniţiativa Complexului Laude-Reut este una salutară, oferind astfel un exemplu celorlalte instituţii de învăţământ din ţară, fie că vorbim de cele de stat sau private. Ne bucurăm că un colegiu de renume, cu performanţe remarcabile a înţeles esenţa demersului nostru. Consolidarea educaţiei antreprenoriale în şcoli şi instituţii de învăţământ liceal va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiei noastre”, a comentat preşedintele CONAF.

Şeful Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze, Franck Neel, a apreciat, la rândul său, că educaţia constituie baza evoluţiei sustenabile.

„Cred în importanţa educaţiei la nivel individual şi la nivelul societăţii în care trăim. Educaţia este motorul economic al unei comunităţi şi este baza unei evoluţii economice sustenabile pentru viitor. Marii antreprenorii au posibilitatea de a genera schimbări importante în mediul social, prin crearea de bunăstare şi locuri de muncă, element de bază a unei dezvoltări durabile pentru o societate în continuă evoluţie”, a menţionat preşedintele FPPG.

Comisia Europeană recunoaşte educaţia antreprenorială drept un instrument care îi poate ajuta pe tineri să fie mai antreprenoriali, aminteşte CONAF. Educaţia antreprenorială se referă la modul de dezvoltare a unui set general de competenţe, aplicabile în toate aspectele vieţii, nu doar la a învăţa cum se conduce o întreprindere sau o afacere. Ea cuprinde toate formele de învăţare, educaţie şi formare care contribuie la crearea spiritului, a competenţelor şi a comportamentului antreprenorial, cu sau fără un obiectiv comercial, precizează sursa.

Sursa foto: ziare.com

Sursa: Financiarul.ro.

Sursa: Aici