Execuţia bugetară la data de 29 decembrie 2019 din municipiului Botoşani, ea ridicându-se la 102,2%

0

Gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale la bugetul municipiului Botoşani a depăşit, în premieră, 100% din estimările făcute la începutul anului, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Cătălin Flutur.

Potrivit acestuia, execuţia bugetară la data de 29 decembrie 2019 este cea mai bună din istoria de după 1990 a municipiului Botoşani, ea ridicându-se la 102,2% din prognoza pe anul în curs şi 106,7% faţă de încasările din 2018.

Flutur susţine că buna colectare a taxelor şi impozitelor locale este generată şi de faptul că administraţia locală a implementat o politică fiscală care a permis recuperarea, fără penalităţi şi majorări de întârziere, a restanţelor de la datornici.

„Am o situaţie a încasărilor la bugetul local absolut deosebită. Este o chestie în premieră, care nu s-a mai întâmplat şi asta nu poate decât să ne spună că politicile noastre fiscale, la nivel de municipiu, au fost foarte bune. Hotărârile pe care le-am dat anul acesta efectiv ne-au ajutat să facem o execuţie a veniturilor extraordinară. Este prima dată când am depăşit 100%. Nu s-a mai întâmplat niciodată”, a afirmat primarul din Botoşani.

Veniturile proprii ale municipiului Botoşani, din taxe şi impozite locale, au fost, până la 29 decembrie, de 40,9 milioane de lei, cu 0,8 milioane de lei mai mult faţă de veniturile estimate, de 40,1 milioane de lei.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close