Există posibilitatea să tratăm un număr mare de pacienţi în reţeaua de boli infecţioase

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a declarat joi că există posibilitatea de tratare a unui număr mare de pacienţi în reţeaua de boli infecţioase – una dintre cele mai bine dezvoltate din România.

„Spitalele de boli infecţioase din România dispun de 7.500 de paturi. Din ele 95 sunt de terapie intensivă dotate complet pentru a rezolva asemenea probleme. În situaţia puţin probabilă că vom avea de-a face cu asemenea extindere a fenomenului epidemic se mai pot adăuga 4.000 de paturi de terapie intensivă generală care pot fi convertite. Nu vreau să vă vorbesc şi de cele 11.000 de paturi pe care le pune la dispoziţie sistemul privat, dar să spunem că este o rezervă absolut de ultim nivel să apelăm la el. Există posibilitatea să tratăm un număr mare de pacienţi în reţeaua de boli infecţioase – spitalele de boli infecţioase – este una dintre cele mai bine dezvoltate din România. Ca atare, nu cred că suntem în pericol. Fără îndoială că o epidemie nou apărută, un virus puţin cunoscut, pune probleme la nivel mondial.
În situaţia puţin probabilă în care numărul va fi exploziv nu pot să vă spun dinainte, dar vom lua măsurile pas cu pas care se vor impune”, a spus Moldovan, la Evenimentul „Health Romania: Sănătate: Finanţarea trebuie să urmeze pacientul?”.

El a arătat că nu există elemente pentru a avea o teamă în ceea ce priveşte extinderea numărului de infecţii cu noul tip de coronavirus.

„Nu există elemente să avem această teamă, nu există niciun fel de element care să ne facă să ne gândim că nu putem face faţă să îngrijim în spitalele pe care le avem, cu doctorii pe care îi avem şi mijloacele tehnice pe care le avem posibilii pacienţi infectaţi cu coronavirus”, a mai arătat secretarul de stat.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata