Gabriel Grădinescu: ASF este partener pentru mediul de afaceri interesat de finanțare prin mecanismele pieței de capital

ʺSuntem conștienți de concurența internațională pentru atragerea investițiilor și capitalului necesar pentru dezvoltarea piețelor naționale de capital. În acest context, opinez că va trebui să sprijinim partenerii noștri din piață pentru a face față provocărilor asociate temerilor investitorilor cauzate de epidemia cu CoVID 19ʺ, ne-a declarat Gabriel Grădinescu, vicepreşedinte al ASF România.

Cum a fost anul 2019 pentru piaţa de capital românească? Ce plusuri şi ce minusuri aţi remarcat?
Cu siguranță principalul plus al anului 2019 a fost anunțul furnizorului de indici FTSE Russel de calificare a pieței locale de capital în categorie piețelor emergente, în conformitate cu îndeplinirea criteriilor impuse de această companie. Creșterea solidă a indicatorilor de performanță a pieței locale de capital a putut fi ușor remarcată de toți stakeholderii (fie că vorbim de capitalizare, fie de randamente). De asemenea, aș dori să remarc listarea pe piața locală în luna mai a primei emisiuni de obligațiuni ipotecare în valoare de 200 milioane euro. În mod similar, anul 2019 a fost foarte benefic pentru finanțarea companiilor locale prin intermediul emisiunilor de succes de obligațiuni corporative la BVB. Acest instrument de finanțare a început să fie pe lista de opțiuni viabile pentru IMM-uri.
Ca minusuri, aș putea remarca faptul că nu am reușit să autorizăm încă o Contraparte Centrală, dar lucrăm cu cei de BVB pentru a accelera implementarea acestei arhitecturi de piață necesară pentru dezvoltarea internă.

ASF a fost foarte activă pe parte de piaţă de capital: care ar fi principalele noutăţi legislative care s-au concretizat pe parcursul anului trecut? Dar în debutul anului 2020?
Principala noutate legislativă a anului trecut a fost publicarea în luna decembrie a Legii nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative în România. A fost un demers susținut și foarte bine primit de către industria de fonduri de investiții locală.
Că piese de legislație secundară propuse direct de către ASF pot evidenția Regulamentul ASF nr. 10/2019 regulament privind procedura de subscriere și răscumpărare prin internet a titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv, Regulamentul ASF nr 4/ 2019 pentru modificarea Regulamentului ASF nr. 4/2013 privind acțiunile suport pentru certificatele de depozit, și Regulamentul ASF nr. 8/2019 privind modificarea Regulamentului ASF nr. 12/2018 (documentele cu informaţii esenţiale referitoare la produsele de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări – PRIIPS).
Pe de altă parte, în anul 2020, intenționăm să promovăm un nou proiect de lege de modificare a Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, a Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare și a O.U.G. nr. 32/2012, prin care vor fi introduse prevederi naționale referitoare la domeniul securitizării, precum și unele ajustări corespunzătoare derivate din acquis-ul comunitar.
Totodată, pachetul european legislativ CBDF (cross-border distribution of funds, ce conține Regulamentul UE nr. 1156/2019 și Directiva UE nr. 1160/2019) va necesita, din partea ASF, un demers amplu de modificare corespunzătoare a reglementărilor în domeniul distribuției transfrontaliere de titluri de participare ale OPC. Totodată anul 2020 va fi probabil și anul investițiilor sustenabile, în condițiile în care în data de 09.12.2019, au fost publicate două noi regulamente europene privind finanțarea durabilă, cu impact asupra domeniului de activitate a participanților la piață și al indicilor UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică sau indicilor de referință UE aliniați acordului climatic de la Paris. ASF a analizat integrat impactul acestor reglementări europene pentru a identifica modalitatea optimă de aplicare a acestora și a emite eventuale prevederi naționale pentru piața românească.

2020 vine cu o încercare grea pentru pieţele financiare şi pentru economii: pandemia COVID 19. Cum poate contribui ASF la limitarea pierderilor şi relansarea în timp cât mai scurt a pieţelor pe care le supraveghează?
ASF urmărește cu atenție evoluția impactului pandemiei asupra pieței de capital, în scopul adoptării măsurilor preventive necesare asigurării stabilităţii acestei piețe de finanțare a companiilor locale. Intenționăm să ne aducem contribuția tehnică la un nou act normativ care să faciliteze derularea AGA a emitenților prin mijloace electronice. De asemenea, pentru ușurarea presiunii resimțite de industria de fonduri de investii din România, intenționăm să transmitem un pachet de propuneri de modificare a Codului Fiscal, prin acordarea de facilități fiscale pentru anumite categorii de FIA. Aceeași abordare o avem și față de impozitarea tranzacțiilor pe piața de capital și de posibilitatea introducerii impozitării la sursă pentru impozitul aplicat asupra câștigurilor investitorilor.

Ce impact consideraţi că va avea mult aşteptata lege a fondurilor de investiţii alternative?
Legea nr. 243/2019 a fost deja publicată și va produce efecte pentru actualele AOPC locale începând cu luna iulie a.c. Precum am mai declarat în presă, anticipez că zonă de interes deosebit al pieței se va axa pe domeniul FIAS specializate în investiții imobiliare, FIA cu capital privat și în perspectivă, FIA specializate în investiții în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice. Sperăm că toate aceste produse financiare vor fi de succes și asigurăm participanții din piață de sprijinul nostru în procesul de autorizare. Ca o părere personală, consider că această lege este una dintre cele mai bune legi pentru piaţa de capital, ca o dovadă fiind şi votul unanim obţinut în Parlamentul României.

Cum poate fi valorificat cât mai bine statutul de piaţă emergentă, dobândit după atât de multe eforturi? Ce urmează pentru BVB, în condiţii normale, după stoparea iureşului pandemiei?
Pentru corecta informare a investitorilor, doresc să menționez că încă nu am fost reclasificați de furnizorul global de indici FTSE Russel ca piață emergentă, demersul formal fiind așteptat să fie finalizat în cursul lunii septembrie a acestui an. În paralel, sunt convins că BVB va continua eforturile întreprinse cu sprijinul ASF de operaționalizare a contrapărții centrale. De asemenea, redeschiderea pieței de instrumente financiare derivate este un obiectiv important pe care BVB ni l-a comunicat că îl are în vedere.
Şi dacă tot vorbim de o piaţă emergenta iar decidenţii au în vedere listarea pe bursă a HIDROELECTRICA, atunci sunt convins că o pot face româneşte, cu instituţii romaneşti şi pentru romani. Consider că este justificată listarea numai pe piaţa autohtonă a acestei societăţi având în vedere că există resurse financiare şi apetit suficiente pentru realizarea cu succes a acestei listări. Numai în 2019 au fost listate cu succes un număr de 17 emisiuni de obligaţiuni la BVB cu o valoare totală de peste 4 miliarde lei, iar dacă ne uitam în istoric găsim o listare de succes similară a unei companii de stat , tot din sectorul energetic, unde s-au înregistrat suprasubscrieri. Dintre beneficiile listării acţiunilor Hidroelectrica la BVB aş enumera următoarele:
1. Creşterea probabilităţii de reclasificare în categoria pieţelor emergente de către agenţia de rating MORGAN STANLEY CAPITAL INTERNAŢIONAL ( MSCI );
2 Creşterea atractivităţii şi vizibilităţii pieţei autohtone de capital atât pe plan intern cât şi pe plan extern pe fondul interesului tot mai mare manifestat de investitori.
Şi dacă vrem să gândim româneşte până la capăt atunci cred că este imperios necesar ca orice formă de realizare a unei oferte publice, atât primară cât şi secundară, să cuprindă de astăzi înainte în mod obligatoriu şi o ofertă către retail în procent de 25%, aceasta ducând la creşterea numărului de conturi individuale deschise la BVB. Şi nu în ultimul rând, sunt încrezător că prin listarea la BVB a HIDROELECTRICA o parte semnificativă de acţiuni ar putea fi achiziţionate de către administratorii de fonduri de pensii private din România, care din lipsa unor emitenţi atractivi de pe piaţa românească au investit în afara ţării.

Ce aşteptări aveţi, în acest context, de la piaţa de capital românească, în 2020? Cu ce noutăţi va contribui reglementatorul la dezvoltarea ei sustenabilă?
Doresc să știți că poziția ASF este de partener pentru mediul de afaceri interesat de finanțare prin mecanismele pieței de capital locale. Suntem conștienți de concurența internațională pentru atragerea investițiilor și capitalului necesar pentru dezvoltarea piețelor naționale de capital. În acest context, opinez că va trebui să sprijinim partenerii noștri din piață pentru a face față provocărilor asociate temerilor investitorilor cauzate de epidemia cu CoVID 19. Măsurile întreprinse sunt în derulare și vă vor fi comunicate din timp.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata