Guvernul alocă, prin rectificare, peste 760 milioane de lei pentru medicamente

Executivul a alocat, joi, prin rectificare bugetară, 766,6 milioane de lei pentru medicamente, anunță ministrul Finanțelor Florin Cîțu. Totodată, Guvernul a alocat încă 460 milioane pentru achitarea diferențelor salariale, sumă restantă pentru 2018 și 2019.

„Pentru medicamente, iar un sector sensibil. A trebuit să mai adăugăm pe final de an încă 766,6 milioane de lei. A trebuit să suplimentăm bugetul cu 460 milioane de lei pentru achitarea diferențelor salariale prevăzute de legea 85/2016. Sunt plăți restante pentru 2018 și 2019 pentru universitățile de stat. În același timp, la pensii am suplimentat inițial cu suma de 585.9 milioane de lei pentru asigurarea plăților integrale, dar în ședința de astăzi am suplimentat cu încă 40 milioane de lei pentru că s-a făcut o recalculare”, a spus Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.

El a precizat că a fost suplimentat bugetul și pentru programul de tomate.

„Tot în ședința de guvern de astăzi un program la care fostul guvern tot făcea referire, programul de tomate, nu avea bani prevăzuți în buget. A trebuit să includem 70 milioane de lei ca să fie făcute aceste decontări”, a subliniat Cîțu.

Sursa: Financiarul.ro.

Sursa: Aici

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata