Guvernul italian analizează posibilitatea vânzării companiei Alitalia către Lufthansa

Foto: britanica.com
0 140

Pentru domeniul aerian, guvernul italian analizează reluarea controlului la compania aeriană naţională Alitalia, pentru ca ulterior să permită intrarea companiei germane Lufthansa în acţionariatul Alitalia, informează vineri presa italiană preluată de AFP.

Astfel, „Alitalia se îndreaptă spre o vânzare a activelor, mai întâi spre stat şi ulterior spre Lufthansa”, concluzionează cotidianul La Repubblica.

În opinia sa comisarul numit de Guvern în fruntea Alitalia în urmă cu 14 luni, Giuseppe Leogrande, „a cerut o sumă suplimentară de 150 milioane de euro şi anunţat că nu va putea plăti salariile pe luna februarie, fără fondurile anti-Covid, asupra cărora trebuie să se pronunţe Bruxellesul”, precizează cotidianul La Stampa.

Din punct de vedere politico- administrativ al scenariului avut în vedere de noul Guvern condus de Mario Draghi, acesta ar urma să se deruleze în trei etape:

-Alitalia va trece sub controlul Cityliner, subsidiara sa low-cost,

-ulterior Ministerul italian al Economiei, care a injectat 1,3 miliarde de euro în Alitalia începând din 2017, va prelua controlul la Cityliner (o companie cu 70 de avioane şi 5.500 de angajaţi),

-grupul aerian german Lufthansa ar urma să intre în acţionariatul acestei companii prin intermediul unei majorări de capital.

Cu ajutorul acestui plan, împrumuturile acordate de statul italian companiei aeriene naţionale Alitalia, ar urma să fie restituite prin intemediul Cityliner, ceea ce ar trebui să satisfacă Bruxelles-ul.

Astfel, noua companie Alitalia ar urma să înceapă să funcţioneze peste câteva luni, cu o flotă de 55 până la 70 de avioane. Realizarea acestui plan ar însemna de asemenea ieşirea Alitalia din alianţa Sky Team, din care fac parte în special companiile Air France-KLM şi Delta Airlines, care se confruntă cu grave dificultăţi financiare.

În contextul transporturilor din Italia, odată un jucător important în industria transportului aerian european, în ultimii ani Alitalia a avut de suferit de pe urma competiţiei trenurilor de mare viteză şi a transportatorilor low-cost, care au diminuat cota de piaţă şi profiturile

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata