Care este modul în care guvernul îi va stimula pe români să muncească peste vârsta de pensionare, la stat sau în privat

630

Recent guvernul a anunţat că pentru persoanele care au îndeplinit stagiul minim de cotizare și care rămân în activitate, fie în sistemul public, fie în cel privat, și contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare, punctajul lunar pentru calculul pensiei realizat după această vârstă va fi majorat cu 50%, tot guvernul va extinde cumulul pensiei anticipate pentru venituri obținute în mediul privat.

Măsura vine în contextul în care Guvernul a aprobat, luna trecută, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar și prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani. Proiectul care prelungește, opțional, vârsta de pensionare a fost transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului în regim de urgență, dar deja în sistemul medical a fost expimată opinia că ”poate nu e oportun” să se interzică salariul la stat cu pensia în această perioadă, ba chiar și Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a cerut modificarea legii, pentru că altfel și-ar pierde funcția de conducere.

De asemenea, persoanele care aleg să lucreze și după pensionare fac acest lucru într-o măsură mai mare în mediul privat. Din cei peste 209.000 pensionari care erau și angajați în ianuarie anul acesta, doar 14,6% lucrau în sistemul public, în timp ce, la nivelul economiei, masa angajaților statului reprezintă aproape 28% din numărul total de angajați.

În prezent, o ordonanță pregătită de Guvern arată că este necesară stimularea ”râmânerii în activitate a persoanelor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare și doresc să rămână în activitate după data îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru deschiderea unui drept de pensie pentru limită de vârstă”.

Prin urmare, proiectul pregătit prevede ca ”pentru asigurații care au îndeplinit stagiul minim de cotizare și care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare, punctajul lunar realizat în perioada respectivă va fi majorat cu 50%”. Guvernul propune totodată modificarea legislației actuale cu reglementări menite ”să permită cumulul pensiei anticipate sau anticipate parțiale cu activități profesionale desfășurate în mediul privat”.

În prezent acest cumul este permis pentru venituri din activități independente, așa cum sunt ele reglementate de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora. Pensia anticipată parțială sau pensia anticipată nu se cumulează însă cu venituri obținute în baza unui contract individual de muncă. De asemenea, cumulul nu este permis în baza unui raport de serviciu (funcționar public), de persoane care desfășoară activități în funcții elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și de membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror venituri sunt asimilate salariilor.

În perioada următoare, Guvernul va pregăti și o nouă lege a pensiilor, cu o nouă formulă de calcul, a cărei introducere este asumată de guvern în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua formulă de calcul a pensiei va fi bazată de numărul de puncte realizat de beneficiar potrivit principiului contributivității.

Sursa: Profit.ro
Citește și
1 Comentariu
  1. Marta Nora Ţărnea spune

    Pensia se calculeaza după o formula care se bazează pe contributivitate de ani de zile. Este destul să ne uităm cu atenţie la fluturaşul de pensei pentru a vedea că pensia este produsul dintre valoarea punctului de pensie şi punctajul individual al pensionarului. Presupun că se va introduce pur şi simplu o nouă formulă de calcul. Cam aşa s-a procedat de unul dintre guvernele Emil Boc prin introducerea unui indice social, care, în timp, a dus la scăderea-îngheţarea a nenumărate prestaţii sociale. Câte pensii vor fi astfel înghetate (ca sa se poate spune ca nu scade nici o pensie) pe ani de zile habar nu am până nu citesc viitoarea lege

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata