Hidrologii avertizează asupra topirii gheţii şi a creşterii debitelor pe râuri, pe fondul încălzirii vremii

Foto: sighet247.ro
0 168

Pentru că vremea va deveni mai caldă decât normalul termic al perioadei, gheaţa acumulată în ultima perioadă pe cursurile râurilor din ţară se va topi, iar debitele vor fi în creştere, avertizează Administraţia Naţională ”Apele Române” (ANAR), într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Însă specialiştii vor evolua fenomenelor meteorologice şi hidrologice care vor fi monitorizate în permanenţă de echipele „Apele Române”.

pe de altă parte, hidrologii atrag atenţia asupra faptului că sunt prognozate, izolat, precipitaţii predominant lichide, în timp ce formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheaţă) sunt în diminuare şi restrângere.

Astfel, vor fi în creştere debitele râurilor din bazinele hidrografice: Bega,Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna (Apele Române Banat), Jiu (Apele Române Jiu), Olt (Apele Române Olt), Vedea şi Argeş (Apele Române Argeş-Vedea), bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei (Apele Romane Buzău-Ialomiţa), cursul superior al Prutului (Apele Române Prut-Bârlad).

Pentru debitele râurilor din bazinele hidrografice ale Crasnei, Barcăului, Crişurilor şi cursul inferior al Mureşului vor fi în uşoară scădere, iar pe celelalte râuri, debitele vor fi în general staţionare.

În contextul meteorologic-social, ANAR avertizează locuitorii din zonele respective să nu traverseze cursurile de apă sau lacurile de acumulare pe poduri de gheaţă, să nu pescuiască la copcă şi să nu practice sporturi pe apa îngheţată, să verifice şi să întreţină corespunzător şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale.

De asemenea, toţi deţinătorii de poduri şi podeţe sunt sfătuiţi să menţină curate secţiunile de scurgere a apelor

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata