HSBC va accelera planul de restructurare, pentru a-şi reduce costurile

Foto: ft.com
0 0

Gigantul bancar HSBC Holdings PLC a precizat marţi că va accelera planurile de restructurare şi îşi va reduce costurile mai mult decât planificase iniţial, după ce profitul trimestrial a scăzut cu 35%, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit BBC şi Reuters.

Astfel că cea mai mare bancă din Europa a redus provizioanele pentru creditele neperformante, în urma aşteptatei îmbunătăţiri a perspectivelor economice pe principalele sale pieţe.

Din punct de vedere financiar, în trimestrul trei din 2020, HSBC a raportat un profit înainte de taxe de 3,1 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au înregistrat un declin de 11%, din cauza impactului ratelor mai scăzute ale dobânzilor. Analiştii se aşteptau la un profit de 2,07 miliarde de dolari.

În contextul negativ, directorul general Noel Quinn a precizat că totuşi există şi aspecte pozitive.

“Am înregistrat rezultate financiare promiţătoare, în contextul continuării impactului pandemiei asupra economiei mondiale. Sunt încântat că pierderile din credite s-au redus semnificativ în trimestrul trei din 2020 şi ne adaptăm modelul de afaceri la noul mediu, cu rate scăzute ale dobânzilor”, a spus el.

În acest sens, HSBC a pus deoparte între opt şi 13 miliarde de dolari pentru creditele neperformante, estimând că din ce în ce mai multe persoane fizice şi juridice nu-şi vor putea achita împrumuturile, din cauza pandemiei.

Iar acţiunile băncii listate la Bursa de la Hong Kong au urcat marţi cu peste 5%.

Aşadar, HSBC are sediul în Londra, dar o mare parte a afacerilor este în Asia, inclusiv Hong Kong. Banca va continua planul de reducere a numărului total de angajaţi de la 235.000 la aproximativ 200.000 în următorii trei ani.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x