Huawei ar putea vinde brandul Honor, obţinând în urma tranzacţiei până la 3,7 miliarde de dolari

0

În prezent,  gigantul tehnologic chinez Huawei Technologies Co Ltd este în negocieri cu Digital China Group Co Ltd şi alte companii pentru vânzarea unor părţi din subsidiara sa de smartphone-uri Honor, o tranzacţie în urma căreia ar putea obţine până la 25 miliarde de yuani (3,7 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Pe fondul sporirii impactului presiunilor SUA, Huawei îşi resetează priorităţile şi se va concentra mai degrabă pe telefoanele din segmentul superior decât pe brandul Honor, destinat tinerilor şi celor cu venituri mai reduse, susţin sursele.

În contextul comercial, printre activele care ar urma să fie vândute se numără facilităţile de cercetare-dezvoltare şi o afacere de gestionare a lanţului de aprovizionare. Tranzacţia ar putea fi exclusiv în numerar şi s-ar putea situa între 15 şi 25 miliarde de yuani, precizează sursele.

Favorit la preluarea activelor este Digital China, principalul distribuitor al telefoanelor Honor,dar şi alţi potenţiali cumpărători fiind producătorul chinez de electronice TCL şi producătorul rival de smartphone-uri Xiaomi Corp.

Însă reprezentanţii Huawei, Digital China şi Xiaomi nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţiile.

În contextul politicii şi de spionaj, în ultimii doi ani compania chineză s-a aflat în vizorul autorităţilor americane, îngrijorate de posibilitatea ca serviciile de informaţii chineze să utilizeze echipamentele Huawei pentru spionaj. Statele Unite au făcut apel la numeroase ţări să nu folosească infrastructura Huawei pentru dezvoltarea noii reţele telefonice 5G. Huawei a dezminţit că ar spiona pentru China.

Sursa: Agerpres
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata