Iarna și-a intrat serios în drepturi.

De Jurnalul Național Meteo Utile 243 citiri
2 min citire

Iarna pare că și-a intrat in drepturi cu adevărat în Transfăgărășan. Locul favorit al multor persoane a îmbrăcat deja hainele albe. Mai multe persoane au decis să sfideze toate avertismentele și să intre cu ATV-urile pe un sector închis din Transalpina.

Astfel că, iarna pare că și-a intrat in drepturi cu adevărat în Transfăgărășan. Dacă în unele zone oamenii așteaptă cu sufletul la gură să vadă zăpadă, ei bine iată că în Transfăgărășan deja iarna și-a făcut simțită prezența. Cu toate că în momentul de față, Transăgărășanul și Transalpina sunt închise, din câte se pare nu toată lumea pare să țină cont de acest lucru.

Deși există un risc foarte mare de accidente, mai multe persoane au sfidat complet avertismentele așa că au intrat cu ATV-urile pe sectorul închis de drum de pe Transalpina, cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului.

Reprezentanții administratorului drumului, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova s-au sesizat după ce au observat urme pe zăpadă pe drumul care este închis circulației publice de la jumătatea lunii noiembrie.

„Reamintim participanților la trafic că circulația rutieră pe DN 67C, Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, și DN 7C, Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, este ÎNCHISĂ tuturor categoriilor de vehicule, inclusiv ATV!”, a spus Cristi Tudor, reprezentantul DRDP Craiova.

În cazul producerii unor asemenea accidente, echipajele de salvare pot ajunge foarte greu din cauza  zăpezii și a gheții de pe partea carosabilă.

Transalpina este cel mai înalt drum din țara nostră, care atinge cel mai înalt punct, 2.145 de metri, în zona Urdele. Din cei 150 de metri cât are lungimea totală a drumului, 25 km sunt închiși circulației.