Impactul negativ asupra proiectelor de interes public ale Fundaţiei Ion Ţiriac din oraşul Otopeni

Fundaţia Ion Ţiriac salută decizia Ministrului Transporturilor de a sprijini continuarea funcţionării Patinoarului Ţiriac – Telekom Arena

Bucureşti, 13 ianuarie 2020 — Ion Ţiriac împreună cu reprezentanţii Fundaţiei Ion Ţiriac s-a întâlnit, joi, 9 ianuarie, cu Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cu reprezentanţii CFR şi cu cei ai constructorului, în marja vizitei efectuate de ministru la şantierul căii ferate care va lega Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni.

Temele principale de discuţie s-au axat pe identificarea soluţiilor pentru minimizarea impactului negativ asupra proiectelor de interes public ale Fundaţiei Ion Ţiriac din oraşul Otopeni, în special Patinoarul Ţiriac-Telekom Arena, în perspectiva dezvoltării traseului liniei feroviare menţionate anterior.

În cadrul întâlnirii, am constatat cu bucurie deschiderea ministrului Lucian Bode de a găsi soluţii pentru continuarea funcţionării patinoarului atât pe parcursul lucrărilor la linia feroviară, cât şi ulterior finalizării acestora. Adresăm, pe această cale, mulţumiri domniei sale pentru decizia de a sprijini măsurile ce se impun a fi implementate pentru menţinerea integrităţii structurale a patinoarului, astfel încât acesta să poată asigura continuitate copiilor care urmează cursurile şcolilor de patinaj şi de hochei, precum şi miilor de persoane care utilizează patinoarul în scop recreativ.

Măsurile ce urmează a fi implementate, în perioada imediat următoare, vizează asigurarea funcţionării optime şi în condiţii de siguranţă ridicată, pe termen lung, a Patinoarului Ţiriac- Telekom Arena. Astfel, spre exemplu, se vor monta o serie de elemente constructive necesare pentru diminuarea vibraţiilor şi a zgomotului, precum şi pentru garantarea funcţionării în siguranţă a facilităţii sportive.

O concluzie utilă ce a reieşit din discuţie se referă la beneficiile construirii unei staţii de tren în imediata apropiere a patinoarului care să ofere o accesibilitate mai bună pentru sportivii care doresc să utilizeze Patinoarul Ţiriac-Telekom Arena, precum şi pentru alte obiective de interes din proximitate.

Anterior, Fundaţia Ion Ţiriac a atras, în mai multe rânduri, atenţia reprezentanţilor statului român şi a opiniei publice în legătură cu modul în care dezvoltarea liniei ferate periclitează continuarea activităţii patinoarului. În trecut, cererile noastre nu s-au bucurat de aceeaşi deschidere, nefiind tratate cu interes şi cu prioritate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

Precizăm că Patinoarul Ţiriac – Telekom Arena din oraşul Otopeni, dezvoltat de Fundaţia Ion Ţiriac, a fost inaugurat în anul 2016 în urma unei investiţii de peste 3,6 milioane de euro. Acest proiect este singurul patinoar din zona Bucureşti-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaţionale şi în acord cu indicaţiile Federaţiei Internaţionale de Hochei (FIH). Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor şi sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanţe în domeniu. Aceste obiective au fost deja îndeplinite prin angrenarea a mii de copii în practicarea sporturilor pe gheaţă, rezultatele obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale depăşind toate aşteptările iniţiale.

Sursa: Financiarul.ro.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata