În Botoşani, mai mulţi poliţişti şi poliţişti de frontieră au protestat faţă de îngheţarea salariilor bugetarilor

0 185
Vineri, peste 50 de poliţişti şi poliţişti de frontieră au protestat, vineri, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, în semn de nemulţumire faţă de îngheţarea salariilor din sistemul bugetar.

La acţiune au participat reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul” şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, nemulţumiţi că salariile nu au crescut de la 1 ianuarie, aşa cum prevedea Legea salarizării în sistemul bugetar.

„Lumea şi populaţia trebuie să înţeleagă că noi, astăzi, nu am venit să cerem o creştere salarială, ci doar aplicarea legii în mod corect. Noi astăzi înţelegem că guvernele precedente şi actualul guvern aplică legea în mod preferenţial, adică medicii şi profesorii beneficiază de creşteri salariale, iar poliţiştii nu. Acest lucru ne nemulţumeşte foarte mult, mai mult, ne nemulţumeşte faptul că guvernanţii nu ne invită la dialog social. Am fost nevoiţi să ieşim astăzi în stradă să ne strigăm nemulţumirile”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului „Diamantul”, Bogdan Tănasă.

Pe viitor, poliţiştii anunţă că vor recurge la proteste radicale, dacă Guvernul Cîţu nu va renunţa la măsura îngheţării salariilor.

„Dacă guvernanţii nu doresc să aplice legea, să nu ne îngheţe salariile şi să îi ajungem din urmă pe ceilalţi bugetari, suntem hotărâţi să recurgem şi la alte forme de protest. De exemplu, nu vom mai da amenzi. Vom aplica doar sancţiunea avertismentului acolo unde este cazul şi, în caz de forţă majoră, vom veni la serviciu şi vom face non-combat, în sensul că vom interveni doar la cazurile urgente, iar munca de birou o vom suspenda”, a adăugat Tănasă.

Manifestanţii, care au scandat lozinci anti-guvernamentale, au cerut o întrevedere cu prefectul judeţului, Dan Nechifor. O delegaţie a acestora s-a întâlnit cu reprezentantul Guvernului, înmânându-i prefectului listele cu revendicări.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x