În Indonezia, mulţi locuitori şi-au părăsit locuinţele după ce un vulcan de pe insula Java a expulzat gaze fierbinţi

Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, din Indonezia, au anunţat că peste 550 de persoane au fost nevoite să evacueze marţi dimineaţă satul în care locuiau, după ce un vulcan din provincia indoneziană East Java a expulzat gaze fierbinţi care s-au răspândit pe versanţii acestuia, informează DPA.

În acest sens, nivelul de alertă, în această zonă, pentru vulcanul Semeru din districtul Lumajang a fost menţinut la prima categorie de intensitate peste valorile normale, în pofida erupţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Raditya Jati.

Din fericire, nu au fost raportate victime, dar sătenii care şi-au părăsit în grabă locuinţele au nevoie nevoie urgentă de hrană şi măşti, a spus el.

„Se află în pregătire o bucătărie publică, iar autorităţile sanitare distribuie măşti cu ajutorul soldaţilor şi poliţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Vulcanul Semeru este al doilea vulcan indonezian care s-a trezit la viaţă în ultimele zile.

Duminică, autorităţile au ridicat nivelul de alertă şi pentru vulcanul Lewatolo de pe insula Lembata până la a doua categorie de intensitate după o serie de erupţii, potrivit autorităţilor.

Erupţiile vulcanului Lewatolo au determinat operaţiuni de evacuare care au vizat aproape 3.000 de persoane şi închiderea aeroportului de pe insula Lembata.

Indonezia se află în aşa-numitul „Cerc de Foc al Pacificului”, o regiune cunoscută pentru activităţile sale seismice, şi are pe teritoriul său aproximativ 128 de vulcani activi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata