În luna mai, o delegaţie FMI va vizita, în mod virtual România

96

Pentru o analiză anuală a economiei româneşti, o echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, va vizita în mod virtual Bucureştiul, în perioada 10 – 28 mai, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV, a anunţat vineri reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală şi de Est, Nadeem Ilahi.

„Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile şi evoluţiile economice. Vor fi realizate întâlniri virtuale cu oficiali de la Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din mediul de afaceri şi ONG-uri”, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare remis AGERPRES.

Iar la finalul  acestei vizite virtuale, misiunea va prezenta  toate concluziile vizitei.

În prezent, Jan Kees Martijn este cetăţean olandez şi în prezent este şef de misiune pentru România şi Serbia, şef al diviziei sud-est a departamentului european şi până de curând a fost şeful misiunii pentru Albania. Înainte de a se alătura FMI, Jan Kees Martijn a fost profesor de economie internaţională la Universitatea din Amsterdam şi deţine un doctorat în economie.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata