Oamenii de știință polonezi afirmă faptul că au descoperit o genă care-i face pe oameni să dezvolte forme grave de COVID-19. În acest sens, descoperirea poate fi extrem de importantă pentru gestionarea pandemiei de acum înainte, deoarece aceste persoane au un risc mai mult decât dublu în a face o formă gravă.
Din punct de vedere medical, această descoperire vine în contextul în care cercetătorii polonezi încercau să afle de ce rata mortalității cauzate de COVID-19 este mai mare în Europa Centrală și de Est.
Astfel, „După mai bine de un an şi jumătate de muncă, a fost posibil să identificăm o genă responsabilă pentru o predispoziţie de a dezvolta o formă gravă de COVID-19”, a transmis ministrul polonez al Sănătăţii, Adam Niedzielski. „Aceasta înseamnă că în viitor vom putea să identificăm persoanele cu o predispoziţie de a face o formă gravă de COVID-19″, completează ministrul.
Concret, descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Bialystok, care au constatat că gena este al patrulea cel mai important factor în determinarea unei forme grave a bolii. Alți factori importanți țin de vârstă, greutate, sex sau comorbidități.
Din punct de vedere procentual, această genă este prezentă în rândul a 14% din populația poloneză, față de 8-9% în întregul continent European sau 27% în India sau Asia de Sud. Aceste date au fost culese de către profesorul universitare Marcin Moniuszko, responsabilul de proiect.
O șansă pentru o protecție mult mai bună
În contextul cercetărilor, descoperirea a fost făcută în urma a 18 luni de cercetare a peste 1.500 de pacienți care au trecut prin boala COVID-19.
Aşadar, „De la începutul pandemiei am încercat să înțelegem de ce, chiar și în rândul persoanelor cu o vârstă similară, unele sunt infectate cu o formă asimptomatică în timp ce altele se luptă pentru viața lor”, a transmis purtătorul de cuvânt al universității. Polonia a depășit 100.000 de morți cauzate de COVID-19, aflându-se printre primele 20 de state din lume după acest criteriu. „Datorită acestui studiu ne apropiem de înțelegerea acestui fenomen”, mai spune purtătorul de cuvânt.
În concluzie, Marcin Moniuszko, responsabilul acestei cercetări, a declarat că această discrepanță dintre morțile cauzate de virus în diferite state de pe glob este dovada faptului că rezultatele studiilor dintr-o țară nu ar trebui să fie transpuse ca fiind valabile și într-alta.