Cîţu: În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor putea merge în vacanţă

0 174

Premierul Florin Cîţu a declarat, în conferinţa de presă organizată luni 5 aprilie, că în România, nu se va aplica certificatul verde, iar românii vor putea merge în vacanţă fără acest document.

Întrebat dacă certificatul verde despre care se vorbeşte, la nivel european, se va aplica şi în România, premierul a spus: „Nu. În niciun caz. În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor merge în vacanţă fără. De aceea avem acest comitet interministerial, pentru a ne asigura că sunt reguli pe care le vor respecta, dar fără certificat verde”.

Premiarul Florin Cîţu a menţionat, că speră, că de la 1 iunie să se poată lua în ţara noastră cât mai multe măsuri de relaxare.

„Începe sezonul de vară. Aş vrea să avem o vacanţă mult mai bună ca anul trecut şi mai sigură şi ne vom asigura (de acest lucru – n.r.) prin măsurile pe care le vom lua şi pe care sunt sigur că şi cei care sunt în industria turismului, în special, le vor respecta anul acesta”, a afirmat el.

În contextul deplasărilor, Comisia Europeană a propus crearea unei adeverinţe electronice verzi, pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE, în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata