Studiul de Fezabilitate şi de elaborare a Proiectului Tehnic al autostrăzii Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni

142

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă eliberarea Ordinului de începere pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate şi elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE) în cazul autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis vineri AGERPRES.

Concret, contractul în valoare de 58,83 milioane de lei (fără TVA) a fost semnat cu firma Consitrans S.R.L. în data de 8 aprilie 2021, iar sursa de finanţare o reprezintă Fondurile Europene Nerambursabile (FEN).

„Scopul principal al acestui proiect este finalizarea Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (lungime de aproximativ 100 km), parte integrantă din Reţeaua Europeană de Transport (TEN-T), reprezentând un tronson din viitoarea Autostradă A8 Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni care străbate judeţele Mureş, Harghita, Neamţ şi Iaşi, ce va avea o lungime de aproximativ 320 km”, preciza la data semnării contractului, CNAIR.

În contextul infrastructurii, lungimea totală pe care se vor realiza lucrările este de 100 km, în timp ce durata de realizare a acestor servicii este de 25 luni, după cum urmează: 12 luni pentru revizuirea/completarea Studiului de Fezabilitate; şase luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), inclusiv verificarea acestuia de către specialişti atestaţi; şase luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE) şi a Detaliilor de Execuţie, inclusiv verificarea de către verificatori atestaţi; o lună pentru asistenţă tehnică pentru cererea de finanţare şi asistenţă tehnică pentru contractarea execuţiei lucrărilor.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata