ING va face concedieri şi va închide unele sucursale după ce profitul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor

Foto: românia-insider.com
0 4

În încercarea de a-şi reduce costurile şi a accelera transformarea sa digitală, ING Groep NV, cel mai mare grup bancar din Olanda, a anunţat joi că va desfiinţa 1.000 de locuri de muncă şi va închide toate sucursalele din America Latină şi unele ţări din Asia, transmite Bloomberg.

Totodată, ING a raportat un profit net de 788 milioane de euro în trimestrul al treilea, aproape jumătate faţă de rezultatul de 1,4 miliarde de euro raportat în trimestrul al treilea al anului trecut, şi sub estimările analiştilor care mizau pe un profit de 844 milioane de euro. În schimb, costurile ING au crescut până la 2,6 miliarde de euro.

“Pe segmentul wholesale banking, ne vom concentra şi mai mult pe clienţii noştri de bază precum şi pe simplificarea amprentei noastre geografice, ceea ce înseamnă mai puţin personal. Aceasta include închiderea sucursalelor din America de Sud şi unele ţări din Asia”, a declarat directorul general de la ING, Steven van Rijswijk.

Tot şeful ING a adăugat că pe segmentul de retail banking, vor fi reduse eforturile de standardizare a serviciilor de digital banking, ceea ce va avea un impact asupra unor ţări precum Franţa, Spania şi Cehia.

Chiar dacă în ultimii ani, ING a fost una din băncile europene cu cea mai puternică creştere, dobândind milioane de clienţi graţie serviciilor online în perioada precedentului CEO, Ralph Hamers, care acum este la conducerea băncii elveţiene UBS Group AG. Însă chiar dacă a dobândit milioane de clienţi în ultimii ani, ING a avut dificultăţi în a deveni mai profitabilă în condiţiile în care nivelul redus al dobânzilor şi majorarea costurilor de conformare au afectat marjele de profit.

ING România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x