Întrevedere Birchall – comisarul britanic pentru comerţ cu Europa; s-a discutat şi despre comunitatea de români din UK

0

Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit luni cu comisarul britanic pentru comerţ cu Europa, Andrew Mitchell, cei doi discutând despre comunitatea de români din Regatul Unit, dar şi despre faptul că România va susţine ca Marea Britanie să fie apropiată de UE chiar şi după Brexit.

"Am discutat pe teme de prim-plan în relaţia bilaterală – actualizarea, dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie, prin adaptarea lui la noile realităţi europene în contextul Brexit. De asemenea, am stabilit că aprofundarea şi consolidarea legăturilor economice dintre România şi Marea Britanie se numără printre priorităţile noastre comune", a scris Birchall, pe pagina sa de Facebook.

În cadrul discuţiilor, arată vicepremierul, a fost subliniată importanţa Parteneriatului strategic cu Marea Britanie, "un parteneriat care uneşte ţările noastre deja de 15 ani, cu o fundaţie solidă în domeniul securităţii, economic, cultural şi educaţional".

"Am subliniat că România va continua să susţină ca Marea Britanie să rămână cât mai apropiată de Uniunea Europeană şi după operaţionalizarea Brexit", a adăugat vice-premierul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Birchall spune că a transmis faptul "că România are o comunitate importantă în Marea Britanie, o comunitate bine integrată în societatea britanică, un adevărat liant între cele două state".

"Tocmai de aceea, în cadrul discuţiilor, am accentuat necesitatea respectării drepturilor românilor care locuiesc în Marea Britanie şi ale familiilor lor", a evidenţiat Ana Birchall.

Vicepremierul a afirmat că schimburile comerciale dintre România şi Marea Britanie au atins un record istoric anul trecut. "Cred că există în continuare un potenţial neexploatat, care poate aduce câştiguri reciproce însemnate pentru ambele state", a adăugat Birchall. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor:…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata