Iohannis a reiterat, la întâlnirea cu Pence, angajamentul României pentru consolidarea Parteneriatului strategic şi întărirea relaţiei transatlantice

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sâmbătă, la întâlnirea cu vicepreşedintele american Mike Pence, angajamentul consecvent al României pentru consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA şi pentru întărirea relaţiei transatlantice.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi înalţi oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului strategic România – SUA şi posibilităţile de aprofundare a acestuia, cu accent pe dimensiunea economică şi cea de apărare.

Administraţia Prezidenţială precizează că vicepreşedintele Statelor Unite şi-a exprimat aprecierea faţă de modul în care Klaus Iohannis susţine Parteneriatul cu SUA, subliniind totodată excelenta relaţie pe care preşedintele României o are cu omologul său american, Donald Trump.

Vicepreşedintele SUA a mulţumit pentru decizia recentă a preşedintelui Klaus Iohannis de recunoaştere a lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Cei doi înalţi oficiali au mai abordat, conform Administraţiei Prezidenţiale, şi alte teme de actualitate internaţională.

În marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, şeful statului român s-a mai întâlnit cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, temele de discuţie s-au axat pe principalele provocări de pe agenda Preşedinţiei române la Consiliul UE, precum şi pe viitoarele alegeri europarlamentare din luna mai a acestui an.

"Preşedintele României a asigurat că ţara noastră va continua să depună eforturi pentru a avansa agenda europeană într-o manieră consensuală şi incluzivă, acţionând ca mediator imparţial", arată Administraţia Prezidenţială, care menţionează că cei doi oficiali au fost de acord că alegerile pentru Parlamentul European au o importanţă foarte mare pentru viitorul Uniunii.

Discuţiile au vizat şi obiectivele Summitului informal de la…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata