Iohannis, atac la ministrul Apărării, în scandalul prelungirii mandatului Şefului Armatei: „Nu a fost capabil să vină cu o propunere legală şi o ţine una şi bună!”

0


Președintele Klaus Iohannis continuă disputa cu ministrul Apărării, Gabriel Leș, privind numirea unui nou șef al Statului Major. Şeful statului spune că ministrul nu a fost capabil să vină cu o propunere legală.

“Am văzut că este foarte vocal acest ministru (al Apărării – n.r.) care nu a fost capabil să vină cu o propunere legală şi o ţine una şi bună. Sunt două aspecte. Propunerea pe care a făcut-o ministrul Apărării în CSAT nu a fost o propunere legală, în speţă a propus o persoană pentru două funcţii în aceeaşi şedinţă, ceea ce nu se poate. A doua chestiune pe care omite să o spună acest ministru PSD-ist este că, de fapt, nu a avut o propunere pentru şeful Armatei. Nu există nicio propunere a lui către mine sau cu o nominalizare a unei persoane care ar urma să ocupe această funcţie. Decizia pe care am luat-o atunci a fost singura posibilă şi corectă de a prelungi mandatul şefului Armatei în funcţie. Acum PSD este foarte supărat şi ministrul este foarte supărat că nu i-a ieşit jocul, asta nu schimbă absolut nimic”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că “pur şi simplu” propunerea ministrului Apărării a fost “nelegală”.

“Propunerea ministrului a fost pur şi simplu nelegală, iar o propunere pentru şeful Armatei a lipsit pur şi simplu. Faptul că se adresează acum în contencios cu ierarhia militară mi se pare un demers inoportun, riscant. Generalul Ciucă este o persoană foarte respectată şi cu o poziţie importantă şi în cadrul preşedinţiei noastre şi în structurile militare europene şi în structurile militare NATO. Ce va gândi un înalt responsabil, de exemplu, din armata unei ţări cu care suntem aliaţi dacă află că ministrul Apărării merge în…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close