Iohannis: Avem o şansă reală să obţinem o ieşire ordonată a Marii Britanii; românii, prima preocupare

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că există ''o şansă reală'' pentru o ieşire ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană, subliniind că prima preocupare o reprezintă cetăţenii români care trăiesc în regat.

"Eu cred că avem o şansă reală (…) să obţinem o ieşire ordonată a Marii Britanii. Oricum ar fi, cetăţenii români sunt prima preocupare pe care o avem. În varianta încheierii acordului, drepturile lor sunt foarte, foarte bine asigurate, dar noi am purtat multe discuţii şi în bilateral. Chiar eu am discutat în repetate rânduri cu doamna prim-ministru May pentru a avea siguranţa că şi în cazul unui no deal ajungem, în bilateral, la o înţelegere care este foarte bună pentru cetăţenii noştri şi de partea cealaltă pentru cetăţenii britanici. În această chestiune stăm bine. Varianta cea mai bună este încheierea unui acord", a afirmat Iohannis, înainte de cea de-a doua sesiune de lucru a Consiliului European.

El a apreciat faptul că joi seara s-a ajuns la o înţelegere cu privire la amânarea Brexit.

"Este foarte bine că aseară am ajuns la o înţelegere comună, o înţelegere care are două variante. În cazul în care în Marea Britanie se acceptă acordul, se prelungeşte, pentru a le da posibilitatea să-şi finalizeze legislaţia, în cazul în care nu se votează atunci termenul de prelungire este doar 12 aprilie. O înţelegere care a fost acceptată imediat de partea britanică şi credem că este o înţelegere care ne dă o siguranţă şi nouă, cei 27, că lucrurile merg mai departe, dar care dau o şansă reală şi Marii Britanii să se hotărască în definitiv", a spus şeful statului. AGERPRES/(A – editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata