Iohannis contestă la CCR legea care interzice organizarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare

0


Preşedintele Klaus Iohannis a atacat, joi, la Curtea Constituţională, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care vizează şi alegerile pentru Parlamentul European, respectiv interdicţia ca în ziua alegerilor să se organizeze orice alt tip de scrutinuri, inclusiv referendumuri la nivel naţional şi local.

“Prin conţinutul normativ, unele dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale şi jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional”, arată şeful statului în sesizare, menţionând că această lege a fost transmisă de Parlament pentru promulgare pe 29 decembrie 2018.

El susţine că articolul nou introdus privind desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, care prevede că “pentru a asigura respectarea prevederilor prezentului articol în ziua de referinţă nu se pot organiza alte tipuri de alegeri şi nici referendumuri la nivel naţional sau local”, încalcă mai multe prevederi din Constituţie.

“Autoritatea legiuitoare este liberă să opteze pentru orice soluţie legislativă în materie referendară, însă fără a interfera cu competenţele celorlalte autorităţi publice în acest domeniu, precum şi fără a le modifica statutul constituţional ori atribuţiile prevăzute în Legea fundamentală. Or, norma prin care se interzice organizarea de referendumuri la aceeaşi dată cu data desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European afectează norme şi principii constituţionale”, spune şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis precizează că CCR a statuat că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.

“Potrivit…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata