Iohannis: În privinţa Brexit, vom urmări să diminuăm pe cât posibil efectele negative asupra cetăţenilor europeni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că România, în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, va depune eforturi pentru facilitarea adoptării măsurilor propuse de Comisia Europeană în privinţa retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"În privinţa Brexit-ului, Acordul agreat deja între Regatul Unit şi UE-27 reprezintă cel mai bun instrument pentru limitarea consecinţelor negative ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru asigurarea certitudinii juridice pentru mediul de afaceri şi pentru garantarea drepturilor cetăţenilor. În urma primei respingeri a acestui acord în Parlamentul britanic, ca Preşedinţie a Consiliului UE vom întreprinde acţiunile necesare – în orice scenariu posibil – în coordonare cu instituţiile europene şi celelalte state membre. Astfel, vom depune eforturi pentru facilitarea adoptării măsurilor propuse de Comisia Europeană pentru a ne asigura că Uniunea este pregătită corespunzător pentru retragerea Marii Britanii, în orice scenariu. Prioritatea pe care am urmărit-o în negocierile cu Londra a fost protejarea drepturilor cetăţenilor europeni din Regatul Unit şi o vom urmări şi mai departe, astfel încât să diminuăm pe cât posibil efectele negative care ar putea afecta vieţile cetăţenilor europeni, inclusiv, desigur, ale cetăţenilor români", a spus Iohannis, la reuniunea anuală cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditate la Bucureşti.

El a precizat că România, ca Preşedinţie a Consiliului UE, va depune toate eforturile pentru avansarea negocierilor în ceea ce priveşte migraţia.

"Siguranţa cetăţenilor este un element crucial şi, ca preşedinţie rotativă, vom continua să lucrăm consecvent pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii şi pentru o punere în aplicare rapidă a instrumentelor de securitate", a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a reiterat că aderarea la Schengen a României reprezintă în continuare…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata