Iohannis: România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste, care adâncesc dezechilibrele

României îi lipseşte o viziune "clară, inteligentă şi pe termen lung" asupra dezvoltării antreprenoriale, cu modele de creştere economică sănătoasă, a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, transmis joi de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, în cadrul Galei "Women in Economy", organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

"În ultima perioadă, vedem cum Guvernul experimentează tot felul de aşa-zise reforme şi revoluţii fiscale, ori după ureche, ori după modele discutabile. Se iau decizii în mod arbitrar, în spatele uşilor închise, cu ignorarea legii şi a realităţilor economice. Dezvoltarea unei ţări nu poate avea loc atunci când relaţia dintre stat şi mediul de afaceri se transformă într-o competiţie neloială, un fel de joc cu sumă nulă. Avem nevoie de soluţii de pe urma cărora câştigă toată lumea. Am arătat de multe ori că României îi lipseşte o viziune clară, inteligentă şi pe termen lung asupra dezvoltării antreprenoriale. Avem nevoie de modele de creştere economică sănătoasă, bazate pe competitivitate şi investiţii, nu pe creşteri conjuncturale ale consumului, care se transferă în inflaţie şi importuri. România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste, fără susţinere pe termen lung, care sfârşesc prin a adânci distorsiuni şi dezechilibre deja existente", a susţinut preşedintele în mesaj.

În opinia lui Iohannis, progresele înregistrate de societatea românească "riscă să fie anulate prin lipsa de predictibilitate şi transparenţă a măsurilor fiscale promovate intempestiv şi în contradicţie" cu realităţile economiei de piaţă.

Preşedintele a felicitat femeile de afaceri pentru contribuţia "semnificativă" la dezvoltarea economică şi socială a României şi a salutat demersul Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin de a crea o platformă comună, de cooperare internaţională…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata