Iohannis: România va continua să promoveze acţiuni consecvente pentru susţinerea alianţei Europa – Africa

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România va continua să promoveze acţiuni consecvente pentru susţinerea alianţei Europa – Africa, menţionând oferirea de burse de studii pentru tinerii africani.

"Ne aflăm într-un moment crucial pentru relaţiile Africa – Europa: un moment în care cele două continente au ocazia să pună bazele unui parteneriat cu adevărat benefic pentru ambele părţi. Acest Forum este dovada angajamentului Europei pentru o nouă alianţă cu Africa, aşa cum a subliniat preşedintele Juncker în urmă cu câteva luni. Ca viitoare preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, România va continua să promoveze acţiuni consecvente pentru susţinerea acestei alianţe inovatoare şi constructive între continentele noastre, printr-o strânsă cooperare cu viitoarea preşedinţie egipteană a Uniunii Africane", a afirmat Iohannis, la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din marja Forumului Europa – Africa.

El a subliniat că este nevoie ca asistenţa să fie înlocuită treptat cu schimbul comercial, atât cel clasic, cât şi cel electronic.

"Sectorul de înaltă tehnologie al Europei devine unul dintre cele mai puternice motoare de creştere, inovare şi creare de locuri de muncă. România devine parte semnificativă în această dinamică, având una dintre cele mai puternice comunităţi IT din Europa, cu hub-uri de inovare eficiente, platforme digitale şi una dintre cele mai rapide reţele de internet din lume. Succesul în viitor depinde de Piaţa Unică Digitală a Uniunii Europene, care ar putea beneficia de o 'extindere digitală' peste Mediterana", a arătat Iohannis.

Şeful statului a susţinut că România va continua să ofere burse de studii pentru tinerii studenţi africani, precum şi să promoveze noi modalităţi de cooperare pentru dezvoltarea inovării şi digitalizării în Africa.

Preşedintele Iohannis s-a declarat convins…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata