Iohannis sesizează la CCR legea care modifică acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice

Bucureşti, 7 ian /Agerpres/ – Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angajat.

Şeful statului precizează, în sesizarea de neconstituţionalitate, că legea a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT.

Klaus Iohannis menţionează că printre atribuţiile principale ale Poliţiei Române sunt incluse măsuri de prevenire şi combatere a terorismului.

"Reglementarea ca atribuţie principală a aplicării de "măsuri de prevenire şi combatere a terorismului" de către o autoritate a administraţiei publice centrale, Poliţia Română, structură demilitarizată aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, califică această structură drept un "organ de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale". Or, în aceste condiţii, adoptarea unui act normativ ce vizează organizarea şi funcţionarea unei instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, fără avizul CSAT, încalcă competenţa de avizare şi rolul prevăzut de art. 119 din Constituţie a acestei autorităţi constituţionale", se arată în sesizarea preşedintelui.

În plus, arată sursa citată, prin această lege se introduc o serie de cazuri în care poliţistul este îndreptăţit să pătrundă "în orice mod într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat ce aparţine ori…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata