Iohannis: Vă garantez că numirea procurorilor-şefi nu va fi rezultatul unui troc politic

De Jurnalul Național Politică 64 citiri
2 min citire




Preşedintele Klaus Iohannis a garantat, joi, că numirea procurorilor de rang înalt nu va fi rezultatul „unui troc politic”.

„Vă garantez eu că nu vor fi rezultatul unui troc politic, fiindcă, până la urmă, ajung la mine. (…) Nu încalcă nimeni prevederile MCV-ului. MCV-ul nu dictează legislaţie naţională, MCV-ul vine cu recomandări şi aceste lucruri trebuie transpuse de către decidenţi în legislaţie sau în metodologie. Ceea ce s-a solicitat în MCV este îmbunătăţirea procedurii. Asta nu înseamnă că trebuie schimbată obligatoriu legea. Ceea ce au vrut să ne transmită, (…) se doreşte o mai bună transparentizare şi o mai bună clarificare a procedurii. În legislaţie, şi cea veche, şi cea nouă, numirea procurorilor de rang înalt se tratează foarte sumar, trebuie să recunoaştem acest lucru, adică ministrul propune, CSM avizează, preşedintele semnează”, a afirmat Iohannis, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a fost întrebat ce garanţii poate oferi că numirea unor procurori de rang înalt nu va fi rezultatul unui troc politic, în condiţiile în care ministrul Justiţiei a demarat procedura iar în rapoartele MCV din anii precedenţi se recomanda în mod repetat schimbarea acesteia în vederea depolitizării şi a stabilirii unor criterii foarte clare.

Iohannis a susţinut că pentru a face întreg procesul mai transparent şi mai uşor de înţeles trebuie lămurite „câteva elemente intermediare”, adăugând că, în opinia sa, ministrul Justiţiei a făcut acest lucru „destul de bine” în ultima prezentare pe care a avut-o.

„În speţă, a explicat când şi cum se depun solicitările, când şi cum se analizează, cum se fac interviurile şi aşa mai departe. Eu cred că este un progres semnificativ şi, dacă veni vorba de numiri politice, de când sunt eu preşedinte nu s-au făcut numiri care au rezultat din ceea ce aţi spus dumneavoastră, un fel de troc politic, eu am avut…

Sursa News 24