Iuliana Scântei (PNL): OUG 8 încalcă regulamentul UE privind instituirea Parchetului European

Senatoarea PNL de Iaşi Iuliana Scântei susţine că OUG 8/2019 încalcă Regulamentul Uniunii Europene privind instituirea Parchetului European (EPPO).

Iuliana Scântei, membră a Comisiei juridice a Senatului, îi solicită ministrului justiţiei modificarea OUG nr. 8/2019 în acord cu Regulamentul EPPO 2017/1939 şi cere "derularea întregii proceduri de selecţie în mod transparent şi profesionist, prin implicarea Parchetului General şi a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii, la nivel de preşedinte şi de vicepreşedinte".

Senatoarea liberală susţine că guvernul a adoptat OUG 8/2019 privind organizarea selecţiei candidaţilor la funcţia de procuror european şi de procuror european delegat, dar cu încălcarea chiar a prevederilor Regulamentului UE 2017/1939.

"În baza OUG 8/2019, ministrul justiţiei derulează după bunul plac şi în mod discreţionar selecţia naţională a celor trei candidaţi care vor fi propuşi pentru a ocupa unicul post de procuror european ce revine României în Colegiul procurorilor din viitorul Parchet European. Selecţia procurorului european, precum şi a procurorilor europeni delegaţi este distinctă de procedura derulată de Consiliul UE şi de Parlamentul European pentru funcţia de Procuror şef al Parchetului European, în urma căreia candidatul român, procurorul Laura Codruţa Kovesi, are cele mai mari şanse să obţină locul întâi şi conducerea pentru 7 ani a Parchetului European", declară prin intermediul unui comunicat de presă senatorul PNL Iaşi Iuliana Scântei, membru al Comisiei Juridice a Senatului României.

Conform acesteia, prin OUG 8/2019, ministrul Justiţiei a eliminat mai multe cerinţe obligatorii pe care viitorii candidaţi trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi selectaţi drept candidaţi pentru Parchetul European.

"A fost eliminată cerinţa ca toţi candidaţii să ofere toate garanţiile de independenţă, prin intermediul unei declaraţii prin care…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata