Japonia îşi înăspreşte legislaţia pentru încălcarea restricţiilor, până la pedepse cu închisoarea

157

În lupta cu pandemia de Covid-19, guvernul Japoniei a aprobat, vineri, două proiecte de lege menite să întărească eficacitatea măsurilor restrictive pentru contracararea răspândirii noului tip de coronavirus, ceea ce ar permite, în cazul în care aceste proiecte vor fi aprobate ca atare, să fie aplicate amenzi şi chiar pedepse cu închisoarea împotriva persoanelor refractare, informează AFP.

În contextul sportiv, cu numai şase luni înainte de prevăzuta deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo-2020, amânate cu un an din cauza pandemiei, o parte din Japonia, printre care capitala sa, se află încă sub starea de urgenţă declarată la începutul lui ianuarie din cauza unei puternice creşteri a numărului de cazuri de COVID-19.

Însă, contrar măsurilor luate în alte ţări, apelurile autorităţilor către populaţie de a limita ieşirile din casă şi către baruri şi restaurante de a închide mai devreme seara nu prevăd deocamdată nicio sancţiune în caz de nerespectare.

În acest sens, guvernul nipon încearcă să găsească un echilibru între măsurile pentru contracararea coronavirusului şi menţinerea activităţii economice, iar acţiunea, percepută drept insuficientă de premierul Yoshihide Suga în faţa crizei sanitare, este puternic criticată, şi popularitatea lui s-a prăbuşit, potrivit celor mai recente sondaje.

Însă pentru noile proiecte de lege, asupra cărora Suga a cerut dezbateri prompte, care prevăd pedepse cu închisoarea ce pot ajunge până la un an pentru persoanele testate pozitiv, dar care refuză să fie spitalizate, este o măsură calificată drept „excesivă” de opoziţie. Ele fixează, de asemenea, amenzi de până la 500.000 de yeni (aproape 4.000 de euro) pentru barurile şi restaurantele ce refuză să închidă la orele 20:00, după cum se recomandă în prezent în cadrul stării de urgenţă.

În prezent, relativ ferită până acum de pandemie, comparativ cu multe alte ţări, cu circa 4.700 de decese înregistrate într-un an, Japonia se confruntă cu un al doilea val de infectări care, potrivit specialiştilor, ameninţă să sufoce sistemul său spitalicesc.

În condiţiile în care spitalele private pot, în prezent să refuze pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus, noul proiect de lege le-ar permite autorităţilor locale să sporească presiunea asupra lor.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata