La Mangalia se vor construi vase de lux pentru croaziere

Ministerul Economiei a anunţat că în Mangalia vor fi construite vase de lux pentru croaziere, ambarcaţiuni de mare capacitate pentru exploataţii petroliere şi nave de transport maritim.

„La doar şase luni de când şantierul Damen Shipyards Mangalia beneficiază de reţeaua internaţională de vânzări Damen, au fost atrase noi contracte majore care vor permite ca şantierul să funcţioneze la capacitate maximă încă din această vară”, precizează Ministerul Economiei în comunicat.

Contractele sunt axate pe toate cele trei sectoare de activitate ale şantierului din Mangalia: nave de croazieră, nave destinate transportului de pasageri şi nave offshore.

“Putem spune că, prin aceste contracte Şantierul Naval Damen Mangalia îşi reîncepe activitatea şi începe să producă nave de mari dimensiuni în cel mai mare şantier naval din Europa. Economia României are de câştigat, pentru că sunt produse cu valoare adăugată mare. În plus, sunt create locuri de muncă, oportunităţi şi perspective pentru viitorii investitori şi furnizori Este o nouă etapă în construcţia navală din România, care permite continuarea unei lungi tradiţii a construcţiilor navale în Marea Neagră”, a declarat ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Unul dintre aceste noi proiecte, care va fi realizat la Şantierul Naval Mangalia, este o navă de croazieră, mai precis un mega iaht de 155 de metri pentru călătorii de lux. Contractul a fost semnat cu SeaDream Yacht Club din Norvegia, marcând astfel intrarea grupului Damen pe piata vaselor de croaziera. Iahtul va fi construit în întregime la Şantierul Naval Damen Mangalia, potrivit ministerului.

Tot în Şantierul Naval Damen Mangalia, muncitorii români vor construi vase de transport şi o navă complexă pentru exploataţii offshore, cu o capacitate de încărcare de peste 10.000 de tone (10.000 TDW).

sursa digi24.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata