Legea care permite deținerea între 100 și 500 de cartușe pentru arme, promulgată

0

Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care permite deținătorilor de armele de pază să aibă 100 de cartușe, iar pentru cele de vânătoare 500 de cartușe, în loc 50, respectiv 300 cât era reglementat anterior. Legea nu vizează operațiunile cu arme ale instituțiilor de apărare sau siguranță națională.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a actului normativ, inițiat de Guvern, care modifică şi completează Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Printre prevederile legii se numără majorarea numărului maxim de cartușe permise pentru deținători de arme, la 100 pentru armele de pază și apărare și 500 pentru armele de vânătoare, precum și condițiile de prelungire a valabilității permisului de armă.

„La articolul 42, literele a) şi b) ale alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (2) În cazul armelor de apărare şi pază, 100 de cartuşe cu glonţ şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru fiecare armă; b) în cazul armelor de vânătoare, 500 de cartuşe pentru câte o singură armă de fiecare calibru, dintre cele pentru care are dreptul de port şi folosire;”, se arată în legea promulgată.

Legea mai prevede că prevederile nu se aplică operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către „instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice şi operaţiunilor ce au ca destinatar final aceste instituţii”.

„Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul transferurilor reglementate de OUG nr. 158/1999 privind regimul exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare”, se mai arată în proiectul de lege.

Potrivit legii, autorizaţia de eliberare a armelor letale se emite celor care „deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în prezenta lege, în funcţie de destinaţia armelor, şi nu au fost condamnate, prin hotărâre…

Citeste continuarea pe News 24

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close