Legea pensiilor se dezbate marţi în plenul Camerei Deputaţilor. Votul final în Parlament se dă miercuri

Proiectul legii pensiilor intră, marţi, în dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, iar votul final în Parlament se va da miercuri. 

Proiectul se află pe prima poziţie în ordinea de zi a plenului Camerei, care începe la ora 16.00. Săptămâna trecută, legea nu a fost introdusă la vot, după ce social-democraţii s-au temut că nu au majoritate pentru a adopta proiectul.

Între timp, liderul PSD Liviu Dragnea a avut negocieri cu parlamentarii de la UDMR, pentru susţinerea la vot a legii.

Săptămâna trecută, proiectul de lege al Guvernului, care a suferit mai multe modificări, atât la Senat, cât şi în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, nu a mai fost introdus pe ordinea de zi a plenului, deşi raportul comisiei a fost finalizat marţi iar preşedintele comisiei, Adrian Solomon, anunţase că va intra în şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor.

Oficial, motivul neintroducerii proiectului la vot a fost faptul că nu există acordul liderilor de grup pentru suplimentarea ordinii de zi. Opoziţia, la rândul ei, spune că nu va vota proiectul şi că îl va ataca la Curtea Constituţională.

UDMR, prin vocea liderului Kelemen Hunor, a arătat că votul formaţiunii sale depinde de adoptarea amendamentele privind problemele persoanelor de dizabilităţi. ‘Legea pensiilor e o lege mai bună decât legea actuală, dar trebuie tratată mai serios problema persoanelor cu dizabilități. Noi am introdus un amendament și în Comisie s-a votat amendamentul nostru, iar după pauză l-au respins. Nu se poate. Aceste persoane trebuie să se regăsească în sistem, este cererea noastră. În acest moment se discută și se va discuta în continuare și eu sper că se va găsi o soluție. Amendamentul există…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata