Leş: România monitorizează foarte atent situaţia Ucraina – Rusia; subiectul ar putea fi discutat pe 11 decembrie în CSAT

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, audiat marţi în comisia de resort din Senat despre problema apărută între Ucraina şi Rusia, crede că "diplomaţia şi dialogul politic nu şi-au spus încă ultimul cuvânt" în acest conflict şi subliniază că România monitorizează foarte atent situaţia.

Potrivit ministrului Apărării, pe 11 decembrie, când este programată o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, "este foarte posibil" să existe o informare pe această temă.

"Am prezentat situaţia din Ucraina, acesta a fost subiectul pentru care am fost invitat aici, am fost însoţit de generalul care se ocupă de analiză pe astfel de subiecte. Din punctul meu de vedere, chem la calm şi presa şi populaţia, nu vreau să escaladăm un astfel de subiect care este totuşi sensibil. Cred cu tărie că diplomaţia şi dialogul politic nu şi-au spus încă ultimul cuvânt şi asta este cel mai important. Pe de altă parte, România şi Ministerul Apărării Naţionale monitorizează foarte atent această situaţie şi, bineînţeles, făcând parte din structurile Uniunii Europene şi NATO, deciziile se iau la nivelul acesta", a declarat Gabriel Leş, la ieşirea de la audierile din Comisia de Apărare a Senatului.

Întrebat dacă se pune problema convocării unui CSAT pe această temă, ministrul a precizat: "Ştiu că este un CSAT în data de 11 (decembrie – n.r.), dar nu ştiu de altă convocare. Este foarte posibil ca în cadrul acestui CSAT să fie nevoie de o informare pe această temă".

Cât despre intensificarea acţiunilor Federaţiei Ruse în Marea Neagră, Gabriel Leş a subliniat că, "până acum, România şi-a făcut datoria foarte bine în structura NATO".

"Credem că până acum România şi-a făcut datoria foarte bine în structura NATO, aducând Marea Neagră la nivelul la care trebuie, având în vedere că vorbim de flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice. Repet, tot ceea ce se întâmplă acolo ştim şi…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata