Liberty Global oferă 7,43 miliarde de dolari pentru preluarea Sunrise Communications

0

Compania americană Liberty Global va prelua al doilea grup elveţian de telecomunicaţii Sunrise Communications, într-o tranzacţie de 6,8 miliarde de franci elveţieni (7,43 miliarde de dolari), transmite Reuters.

Astfel, Board-ul Sunrise a fost de acord cu oferta în numerar de 110 franci elveţieni pe acţiune prezentată de compania americană Liberty Global. Oferta de 110 franci elveţieni per titlu reprezintă o primă de 32% faţă de preţul mediu al acţiunilor Sunrise în ultimele 60 de zile. Miercuri, titlurile Sunrise au urcat la Bursa de la Zurich cu peste un sfert, ajungând aproape de nivelul de 110 franci elveţieni.

În acest context, grupul german Freenet, cel mai mare acţionar al Sunrise, cu o participaţie de aproximativ 24%, a semnat un angajament necondiţionat pentru a oferi acţiunile sale la preţul oferit de Liberty.

După ce anul trecut, încercarea Liberty Global de a prelua Sunrise Communications a eşuat, având o ofertă de 6,3 miliarde de franci elveţieni, s-a soldat cu schimbări majore. Dezbaterea provocată de eşuarea tranzacţiei a dus la plecarea directorului general al companiei elveţiene, Olaf Swantee, şi a preşedintelui Peter Kurer.

Miercuri, Liberty Global a informat căprin  entitatea astfel combinată va crea un jucător de bază pe piaţa elveţiană, care este dominată de compania de stat Swisscom.

În prezent, prin această tranzacţie, care va fi supusă spre aprobare autorităţilor de reglementare, se doreşte să fie cel mai recent semn al consolidării în sectorul telecomunicaţiilor, acolo unde companiile încearcă să-şi reducă costurile şi să-şi majoreze investiţiile în tehnologie.

Viitoarea entitatea combinată va avea venituri de 3,17 miliarde de franci elveţieni, 2,1 milioane de abonaţi pe segmentul de telefonie mobilă, 1,2 milioane de abonaţi la serviciile în bandă largă, şi 1,3 milioane de abonaţi TV, reflectând o cotă de piaţă de de aproximativ 30% pe fiecare segment, a informat Liberty Global.

Momentan tranzacţia vine într-un moment în care Liberty îşi vinde activele din Europa, pe fondul perspectivelor reduse de creştere. Liberty şi-a vândut anul trecut activele din Germania şi Europa Centrală, inclusiv România, grupului britanic Vodafone, o tranzacţie de 22 miliarde de dolari.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata