Liviu Dragnea se delimitează de declarațiile lui Ilan Laufer, care l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism

0

Liderul social democrat, Liviu Dragnea, se dezice de declarațiile făcute marți seara de Ilan Laufer, care  l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis de atisemitism după refuzul de a-l numi în funcția de ministru al Dezvoltării.

Liviu Dragnea a făcut această declarație înainte de a intra la ședința Comitetului Executiv (CEx) al Partidului Social Democrat (PSD).

„Mă delimitez total de ce a spus dl Ilan Laufer”, a declarat miercuri, la Parlament, Liviu Dragnea.

Șeful PSD a precizat că o susține în continuare pe fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ea refuzată de Klaus Iohannis în funcția de ministru al Transporturilor. Ulterior, PSD a decis ca Olguța Vasilescu să fie propunerea pentru ministerul Dezvoltării.

Reamintim că, în cadrul unei conferințe de presă, ținută marți seara, Ilan Laufer a susținut că refuzul președintelui pentru ca el să ocupe funcția ministru al Dezvoltării este un act de antisemitism.

„Refuzul președintelui este motivat de atisemitism și vreau să atrag atenția asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat, în ultimul an, președintele Iohannis. (…) Îl provoc pe Klaus Iohannis să spună motivele pentru care a refuzat numirea mea în funcție”, a spus Laufer.

Miercuri, Iohannis a reacționat și a spus că „referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile și denotă grave carențe de educație”.

CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO / Vedetele României, apariții spectaculoase la decernarea Premiilor TV Mania 2018

FOTO: EPA

Post-ul Liviu Dragnea se delimitează de declarațiile lui Ilan Laufer, care l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism apare prima dată în Libertatea.ro.

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close